Analize și opinii

Abureli macroeconomice

N-avem timp pentru imaginaţie, pentru creativitate, pentru lumea adevărată.

Afirmam săptămâna trecută că singurele lucruri care ne lipsesc sunt viziunea şi curajul. Un articol din „Adevărul” de ieri îmi confirma această convingere. „Dacă am intrat în UE,trebuie să trăim ca în UE” ar fi un slogan fals şi periculos, după părerea unui distins guru financiar, îmbătrânit în inerţii. Dar noi tocmai de aceea am intrat!

Ne lipseşte însă viziunea despre cum să ajungem cât mai repede acolo şi mai ales ne lipseşte curajul de a spune NU soluţiilor impuse de alţii.

Toată cotcodăceala despre austeritate, ajustare, aderare la euro, reformă, transformare e absolut inutilă. Atâta vreme cât nu se petrece o schimbare de generaţii, atâta vreme cât forţele politice nu sunt capabile să coaguleze energiile unor oameni tineri, cu studii şi experienţă prin alte părţi ale lumii şi care nu pretind că înţeleg, ci trăiesc economia de piaţă, nu vom ieşi din mlaştină. Am întâlnit astfel de oameni în ţările baltice, în Bulgaria, în Caucaz, în Turcia sau în America de Sud. Aveau în comun ideea că fiecare loc în parte e diferit şi are nevoie de propriile soluţii.

Noi avem două probleme. Prima este lipsa de capital ce ne transformă în piaţă de desfacere şi rezervor de forţă de muncă. Sărăcia provoacă depopularea. A doua este compatibilizarea birocraţiilor. Birocraţia socialistă a înţeles repede că hăţişul regulilor europene e o sursă de profit. Cu cât legislaţia  e mai complicată, cu atât corupţia e mai puternică. Politicienii au avut şi ei o revelaţie. Cu cât creează mai multe reglementări în favoarea grupurilor de interese speciale, cu atât îmbogăţirea e mai rapidă. Antidoturile acestor boli sunt dereglementarea, debirocratizarea şi descentralizarea.

Toate statele din lume au, în mai mică sau mai mare măsură, aceleaşi suferinţe. Situaţia este gravă acolo unde societăţile nu au anticorpii care să stârpească risipa guvernamentală şi lasă guvernele să strivească iniţiativa privată. Acestea sunt condamnate la subdezvoltare. Ne aflăm printre ele. Ce rost are să combaţi inflaţia prin metode care restrâng consumul intern, amăgindu-te, totodată, că exporturile vor duce la creştere economică? Ce rost are să creşti în acelaşi timp povara fiscală, creatoare de inflaţie? Chinuieşte oamenii fără rost, prin incoerenţă. De ce nu ai curajul să accepţi dezechilibrele temporare, ce stimulează creşterea economică? De ce cerşeşti ajutorul unor instituţii revolute, în loc să atragi investiţia? Asta îţi scade credibilitatea, nu ţi-o creşte. Arăţi lumii cât eşti de neajutorat. Ne bântuie încă fantoma planificării. Guvernul emite ordonanţe pentru că totul e „urgent”, ministerele produc mormane de hârtii numite politici sectoriale, consilierii judeţeni îşi fac jocurile unii altora, primarii plâng după finanţare de la centru. Evident că aşa se împrăştie banii. Ei ar trebui cheltuiţi cât mai aproape de locul în care sunt colectaţi. De ce trebuie să facă hârtiile drumul până la Bucureşti şi înapoi? Cu cât sunt mai mulţi decidenţi, cu atât e mai mare costul administrării, incluzând corupţia. Ne plângem că e mare costul benzinei. Nu realizăm că jumătate din preţ îl reprezintă taxarea. Preţul a crescut proporţional cu ea. Mai mult decât atât, nu înţelegem că sistemul fiscal european se bazează pe impozitarea excesivă a muncii şi energiei, cele două resurse de creştere în lumea de azi. De aceea, rata de creştere economică a Europei e mai mică decât a altora. Aşteptăm ca Uniunea să-şi  schimbe filosofia fiscală, sau o luăm înainte, adoptând un sistem conform cu propriile noastre nevoi? (De exemplu, taxarea locală şi sectorială a consumului.) Ştim că învăţământul e prost, profesorii, nemulţumiţi, îşi iau lumea în cap, copiii sunt demotivaţi, a proliferat bişniţa cu universităţi. Nu finanţăm elevii, continuăm să împărţim arbitrar banii către şcoli. Plătim profesorii nu proporţional cu performaţa, ci în nişte grile idioate de salarizare. Simţim pe pielea noastră că spitalele sunt falite, nu le privatizăm, păstrăm un minister al sănătăţii inutil. Nu le trecem în finanţarea completă a caselor de asigurări de sănătate. Amestecăm banii oamenilor cu  bugetul public.

Acestea sunt doar câteva din cele ce ne preocupă zi de zi, umplu paginile ziarelor şi sunt tocate mărunt  pe ecranele televizoarelor. Ne pierdem în detalii. Când, dimpotrivă, vorbim despre situaţia generală, cădem pe mâna „specialiştilor” în cifre macroeconomice, în abureală abstractă.

N-avem timp pentru imaginaţie, pentru creativitate, pentru lumea adevărată. Mă îndeamnă un drăcuşor să-i întreb: „Mă, voi aţi construit vreo afacere? Aţi semnat vreodată o factură?  Dar vreun stat de plată?”

sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

2 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • AFIRMATIA GURULUI DE LA FINANTE(MUGUR ISARESCU)SI A SEFULUI SAU DE LA F.M.I.(JEFFREY FRANKS);PRIMUL CA VINE CU ASEMENEA IDEI IPOCRITE SI CELALALT PENTRU CA A DISTRUS ECONOMIA ROMANIEI.ESTE ADEVARAT CA NE LIPSESTE CURAJUL SI VIZIUNEA CA NU LUAM PE FUGA ACESTI MASONI(SI CA EI MULTI ALTII)CARE SUG SANGELE POPORULUI ROMAN.ACUM IN AL DOISPREZECELEA CEAS SA AVEM CURAJUL DE A-I LUA PE FUGA BASESCU SI GASCA LUI.

Abonează-te la newsletter