Analize și opinii

Poporul din fundul Guvernului

Niciun sef de stat sau de Guvern nu intra cu barda in nivelul de trai al poporului sau fara sa-l doara inima. Am auzit acest tip de explicatie, pusa in fraza cu justificari ale necesitatii taierilor din cheltuielile bugetare, in fiecare saptamana.

Si daca nu s-ar fi ivit povestea cu salariile sefilor companiilor de stat sau indemnizatiile reprezentantilor in consiliile de administratie, as fi mers pana la capat cu increderea.


Guvernul a uitat sa emita o ordonanta de urgenta privind mentinerea plafonarii acestor venituri la nivelul salariului unui secretar de stat. A explicat, insa, prin vocea purtatorului de cuvant, ca pana la aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, banii raman ca in 2010, insa ca se va analiza cine merita si cine nu sa castige in plus, in functie de performante.

Ei bine, a le spune asta bugetarilor care sunt nevoiti sa traiasca cu 800 de lei pe luna fara sa aprecieze nimeni nivelul prestatiei lor si sa le croiasca viata in consecinta mi se pare de un cinism feroce.

Nu, nu le plang de mila la toti lefegiii statului. Nu fac parte din tagma ipocritilor care in ultimii ani au condamnat Puterea pentru ca mentine un aparat birocratic supradimensionat si ineficient pentru ca acum sa-l injur pe Emil Boc ca-i taie macaroana si se pregateste sa-l imputineze la trup.

Imi aduc insa aminte mereu, pentru ca asa zice gura guvernantului tot in fiecare saptamana, ca natiunea trebuie sa fie solidara in vreme de criza. In traducere: n-avem, ca suntem rupti in fund, tara trece prin momente dificile si trebuie sa strangem din dinti.

Doar ca repartitia bogatiei, ca si distributia saraciei, sa face, ca de obicei, fara criterii.

In fatidicul 6 mai, data la care s-au anuntat taierile de salarii, s-a vorbit despre o masura temporara. Ulterior, un act normativ a consfintit povestea. Apoi, plafonarea decisa in 2009 pentru companiile nationale a fost extinsa si pentru 2010, deoarece presa a descoperit ca directorii lui Adrian Videanu au umblat la cutia cu maimute si si le-au pus la loc.

Acum, insa, aflam ca poate au fost performanti, deci “se vor face diferentieri”, dupa cum a afirmat Ioana Muntean, ascultand indicatiile sefilor ei.

Educatia si sanatatea nu sunt sectoare productive, ele doar cheltuie. Nu exista criterii de performanta, ca de-abia acum incepe reforma. Un profesor de romana n-are responsabilitatea unui director care trebuie sa tina stecherul tarii in priza si are de aparat parametri ce tin de Legea sigurantei nationale. Un chirurg taie piciorul bun sau piciorul rau, dar nu are in spate o hidrocentrala sau un metrou.

Dar ei se pot scurge linistiti peste frontiere, pentru ca tara nu are bani sa le plateasca prestatia. N-o sa plece niciodata un director de la Electrica, pentru ca priceperea sa este evaluata corect de societate. Copiii lui rup in fiecare an cate-un bolid, nu le rade nimeni in nas in cluburile de fite. Ii pupa in fund, patria le este recunoscatoare.

Astea sa fie motivele pentru care boierii din companiile nationale au sansa sa-si vada veniturile la loc, nemaifiind siliti sa-si coase sosetele deoarece 4800 de lei nu le ajung pentru cateva perechi noi?

Si pana la urma, ce performante pot anunta companiile respective? Faptul ca ani de-a randul n-au platit contributiile sociale are vreo importanta? Sau faptul ca familii intregi sunt angajate in birourile barosanilor, ca sa tina evidenta solicitarilor “batietilor destepti”?

Nu, deoarece criza e numai pentru catei. Doar ca e riscant. Poporul roman nu e tampit. Si chiar daca nu are puterea sa iasa in strada ca sa-si strige nefericirea, va tine minte ca “pusca si cureaua lata” e doar o dedicatie pentru fraieri.

autor: Cristian Mihai Chis

sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

2 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • Ceea ce ma sperie pe mine e ca am acceptat si acceptam totul, fiindca o masa mare de oameni se bazeaza pe norocul celor din familie care au plecat aiurea si le suplimenteaza veniturile… pe castiguri la negru, altfel nu mi explic expresia decat sa nu pot sa mi platesc ratele mai bine rabd , dar cu ce pret o fac?
    O alimentatie necorespunzatoare unde duce?
    O stare permanenta de stres si nevoi unde conduce viata individului?
    Pentru prosti e criza, si eu ma simt astfel cand observ ca fara examen un paralmentar devine avocat, cand din dragoste la nivel portocaliu poti sa ranesti, cand se ocoleste cu elicopterul un drum ce putea fi autrostada daca atunci cand a fost in masura ar fi fost capabil,cand se gasesc vreo 4 miliarde si tai salarii, pensii, alocatii pentru binele portocaliu…si cate mai sunt…am inceput si sa urasc , sa evit cuvantul Bine!

  • Eu sunt genul care accepta lucrurile asa cum sunt, fara sa ma cert. Doar ca atunci cand ma satur, plec, inchid si gata! Pt totdeauna. Cati mai sunt ca mine? Sa fie asta o trasatura “nationala”?

Abonează-te la newsletter