Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cine zice că n-avem stat de drept?

Suit pe muşuroiul de gunoaie pe care l-a clădit (singura lui ispravă) în aceşti ani, Traian Băsescu cântă cocoşeşte la vecernie, deja zilnic, se-nfoaie, arată cu deştul acuzator spre inamicii politici, face zarvă şi praf mult. Păi preşedintele n-ar trebui, fiind apolitic, să aibă inamici politici! El are. Mai mult, se află în plină şi avântată campanie electorală pentru ARD, în fapt pentru el însuşi, pentru Elena Udrea, pentru vârfurile vulnerabile ale PDL. Partidul are mari şi îmbârligate probleme cu legea. Cu legea e în conflict şi Băsescu, de când se ştie.

Aşa că, demis, nedemis, guvernator sau arendaş aciuat la Cotroceni, Băsescu se bate cu cărămida-n piept să arate oastei lui fărâmate că e puternic. Ce zice? Zice, între altele, că n-avem stat de drept. Că, văleleu, au observat şi ăia de afară că n-avem stat de drept şi ne aşteaptă o cotonogire cu făcăleţul raportului defavorabil. Să te ţii bârne şi vânătăi pe popoul democraţiei româneşti. Păi chiar el, Băselu, zicea că e statul, că e conştiinţa naţiei, că el şi doar el ştie cine-i bun de premier şi de procuror general şi de şef la servicii şi de măturăreasă de bloc. Păi dacă s-a stricat statul şi nu mai e de drept cine l-o fi paradit?

În dimineaţa asta nea Nelu Cotrocelu, cu căciulă pe cap şi zâmbet larg desenat pe figura octogenară, ieşea din spitalul unde se lăsase ciocănit, inspectat prin interioare. Doctorii l-au găsit viu şi bun să umble prin bătătura planetei. Ce-a zis nea Nelu, chestionat în poartă de ziarişti, despre statul de drept? A zis că există, că nu e în pericol, că avem legi, pe care ar trebui să le şi respectăm, partide, Parlament, Constituţie.

Dacă Băsescu urlă că n-avem stat de drept e o chestiune, strecoară ironic octogenarul, de competenţa psihologiei, ştiinţă care se ocupă de iţele întortocheate din scăfârlia individului. În general hoţul strigă hoţii, cel care strigă că statul de drept e în pericol îl pune chiar el în pericol. Să aibă dreptate fostul preşedinte? N-am avut, cât a stat la Cotroceni, o relaţie armonioasă cu nea Nelu. Am suferit, ca agenţie de ştiri, AM Press, cea mai lungă suspendare de acreditări din presa română iar eu nu l-am iertat cu pixul zilnic.

Mă rog, ne-am împăcat după ce a priceput că avem Rege şi a făcut pace cu Majestatea Sa. Acum vorbim relaxat, ceea ce nu se va petrece în veci cu Băsescu, sunt sigur. Deci fostul preşedinte, ajuns la vârsta înţelepţirii, e sigur că avem stat de drept. Și atunci, mă întreb, ce n-avem? Păi n-avem preşedinte de drept. Preşedintele nu e de drept preşedinte, ci instigator şi guvernator şi arendaş. Obsedat de aur şi cupru care, exploatate de o firmă străină care are utilaje şi promite nu doar să ne scape de povara minereurilor, ci şi angajarea a vreo 900 de inşi cinci ani (asta da ocupare a forţei de muncă şi scoaterea României din blestemul şomajului!), obsedat de propria avere şi, atenţie, libertate, Băsescu ţine slujbe de vecernie politică. A ţinut două. Vor urma zilnice tămâieri şi blesteme. MCV (un bau-bau internaţional), ştie Băselu, ne are pe lista neagră şi ne va ronţăi. Vine iar peste noi Barroso. Vinovat – Crin Antonescu. Cum a reuşit liberalul aşa performanţă? Cât a fost interimar la Cotroceni n-a dat mâna cu mafia internaţională. Grav. În Deal nu are voie să stea decât marinelu, abonat etern al nenorocirilor noastre, pacostea unei ţări care trebuia să facă Revoluţia din 89 nu împotriva fostului dictator, ci a următorului.

Autor: Lucian Avramescu
sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

5 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • DEMOCRATIA ESTE CEVA RAU ATUNCI CAND ESTE GRESIT INTELEASA…
    REZULTATELE CELOR 22 DE ANI DE DEMOCRATIE ORIGINALA DE PRESEDINTI JUCATORI SE VAD CU OCHIUL LIBER…
    UN POPOR CARE ESTE DEZBINAT ESTE CONDAMNAT PERPETUU LA SUFERINTA…
    ESTE NEVOIE DE OAMENI MARI DE OAMENI POLITICI ADEVARATI SI NU DE CARICATURI GROTESTI
    AVRAM IANCU SAU NICOLAE BALCESCU NU SE NASC DECAT LA CATEVA SUTE DE ANI ODATA…
    UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE ???

  • Parca vad iesirile la discursuri din perioada referendum-ului,numai ca s-a schimbat locul peroratiilor.ATAT.Preopinentul e aceleasi,temele a la ceausescu inainte de 22 dec ’89 si alte alea rau mirositoare.Cred ca pentru ca l-am impuscat pe ceasca in sf.zi de Craciun,Domnul Nostru ne-a dat aceasta belea pe cap.Va avea vreo forta politica din Romanica sa ne scape de acest saltimbanc?!Tare nu-mi vine sa cred si ma pregatesc nu de sfarsitul lumii ci de sfarsitul Romaniei

  • Sa plece baselu si sa vina CINE ? Ceata lui Pitigoi de la mititica ? De la el si pana la L. Dragnea ? S-aud iar de Miki Spaga, de Hrebe, de M. Mitrea, de liberalii regi ai asfaltului , etc ? NU ! MERSI FRUMOS !

  • ” Si atunci ma intreb : ce n-avem ?”
    – CARACTER , domnule Lucian Avramescu , asta n-aveti !
    Si posibil minimul intelect .

  • cu durere, cu jena, cu sentimentul neputintei, cu rusine daca nu chiar cu greata, afirm ca Basescu a fost si este cea mai mare nenorocire care i s-a putut intampla acestui popor dupa 1989

Abonează-te la newsletter