Politică

Deficitul public nu este finantat de Sfantul Duh

Cand Timothy Geithner a fost propus pentru portofoliul Finantelor in administratia Obama, ziarul Financial Times a relatat cateva detalii din activitatea relativ recenta a acestuia. Astfel, atunci cand a fost numit la conducerea Bancii Rezervelor Federale din New York, experienta lui Geithner in activitatea de banca centrala era limitata si nici macroeconomie nu stia atat cat ar fi trebuit. De aceea, in primele luni de activitate la NewYork a dedicat saptamanal cateva ore unor sesiuni de discutii cu experti din banca pentru a se familiariza cu domeniul in cauza.

Nu s-a jenat sa faca acest lucru, nici sa lase a fi cunoscut public. “Scolarizarea” lui a dat roade, masurile initiate de el dovedindu-se inspirate (ca si metodele de convingere a interlocutorilor).

Mi-am amintit acest episod cu cateva zile in urma, cand s-a intamplat sa il ascult pe un politician care a ocupat o pozitie de varf in guvernarea trecuta perorand despre politici economice. Ignoranta lui nu era intrecuta decat de trufia cu care dadea lectii interlocutorului sau – un ziarist cu bun-simt, dar fara destula cunoastere a fenomenului sau, poate, prea bine crescut pentru a-si contrazice oaspetele.

Din lungul sir de ineptii ale politicianului am retinut doua: prima este ca deficitul bugetar dintr-un an nu influenteaza in vreun fel deficitul din anul urmator. Mai sa fie! Influenta imediata este data de majorarea datoriei publice, care atrage plati de rate scadente si de dobanzi. Mult mai dramatic este insa efectul cresterii unor cheltuieli repetabile an de an, care au generat de altfel grosul deficitului din 2008. Astfel, majorarea stridenta a salariilor din sectorul public si al pensiilor s-a bazat pe aprecieri fanteziste cu privire la continuarea ritmului inalt de crestere economica, unele facute cand criza lovea deja din plin economiile europene si devenise clar ca aceasta nu avea a se opri la granitele Romaniei. Pe cat de usor s-au majorat aceste cheltuieli, pe atat de dificil este azi a le pune stavila.

In acest caz, ai putea suspecta opinia respectiva de interesul imediat de a apara o anumita politica. Dar a doua afirmatie nu mai are nici aceasta scuza: deficitul bugetar ar trebui sa fie oricat de mare, numai sa fie repornita economia. Suna seducator, dar nu sta in picioare pentru cel putin doua motive. Intai, pentru ca problema fundamentala a economiei romanesti este mai degraba inadecvarea ofertei decat absenta cererii. De aceea, oricat de multi bani publici ar fi tocati pentru a stimula cererea, oferta va ramane deficitara, iar primul efect ar fi cresterea inflatiei, a importurilor si intr-o mai mica masura a productiei. Asa cum s-a intamplat, de altfel, in cei mai multi ani din actualul deceniu, dar politicienii nostri nu vor sa inteleaga si pace.

Al doilea motiv este ca deficitul public nu este finantat de Sfantul Duh. Este nevoie de bani fie de pe piata interna, fie de pe cea externa. Finantarea interna ar atrage secatuirea resurselor de creditare si cresterea vertiginoasa a dobanzilor – ambele cu efecte devastatoare asupra agentilor economici, a caror capacitate de a se imprumuta ar fi dramatic amputata. Asadar, in loc sa reporneasca economia, un deficit inca si mai mare ar pune-o de tot pe butuci. In treacat fie spus, imposibilitatea finantarii interne a unui deficit ridicat se datoreste nivelului scazut de intermediere financiara, care la randul lui are drept cauza fundamentala lungul sir de erori de politica economica a autoritatilor romane, care printre altele au intretinut o rata ridicata a inflatiei.

Finantarea externa depinde de credibilitatea tarii care se imprumuta. Existenta unui acord cu FMI si cu UE face ca in acest moment accesarea pietei financiare private sa fie posibila, fie si la un cost destul de ridicat. Isi imagineaza insa cineva ca acordul ar ramane valabil daca deficitul ar creste la, sa spunem, 10 la suta din PIB? Iar in acest caz, ar mai exista vreo umbra de acces la o piata financiara, oricum foarte prudenta in aceasta perioada?

Aceasta este diferenta fundamentala dintre economia tarii noastre si economiile celor mai dezvoltate tari occidentale, motivul pentru care nici macar nu putem sa visam la a adopta un program similar cu cel, sa spunem, britanic: economiile dezvoltate au o mare capacitate de a se indatora, fara ca piata sa le penalizeze, intrucat se bucura in continuare de incredere maxima. Noi nu suntem nici pe departe intr-o asemenea situatie. Din contra! Sa nu pierdem din vedere ca dezechilibrul bugetar a fost indicat drept punctul nevralgic al situatiei economice a Romaniei atat de analistii interni, cat si de cei straini. Daca exact aici calcam stramb, efectele vor fi dintre cele mai severe.

Se pare insa ca toate acestea nu il misca pe politicianul roman. El nu are de invatat nimic de la nimeni: stie totul, asa, din instinct. Ba chiar se arata dispus sa explice si altora cum e cu stiinta asta economica. Nenorocirea nu este ca se face el de ras, ci ca, repetate cu incapatanare, ineptiile acestea prind la publicul mai putin instruit si, pana la urma, si la decidentii politici.

Din pacate, cazul nu este singular. Politicile economice se decid la noi dupa ureche, fara analizarea implicatiilor pe care acestea le au. Cu cat e mai inalt scaunul pe care s-a cocotat, cu atat devine mai incarcat de har politicianul nostru – si atunci, de buna seama, adopta decizii fara a se mai osteni a se consulta cu cei care intr-adevar se pricep la domeniul in cauza. Asa am ajuns la ciudatenii fara seaman: sute de impozite si taxe, mult mai multe decat zilele anului; o legislatie a muncii hiper rigida, care va intarzia reluarea cresterii economice atunci cand conditiile externe se vor normaliza; pensii de zeci de mii de lei noi – care secatuiesc bugetul pentru a rasplati… nu se poate sti exact ce anume – si cate si mai cate.

Din fericire, din cand in cand o dam in bara atat de tare ca vine FMI si ne “umileste”, fortandu-ne sa facem ceea ce oricum ar fi trebuit facut de la bun inceput. Este singurul caz in care politicianul de pe Dambovita asculta de sfaturi competente. Nu ca Tim Geithner…

Eugen Radulescu
sursa: zf.ro

Abonează-te la newsletter