Politică

Dezindustrializarea Romaniei, croita de investitorii strategici

Scaderea Produsului Intern Brut cu 6,2%, in primul trimestru comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut are ca principali autori industria, comertul si agricultura. Cu exceptia ultimei ramuri, celelalte doua sunt in marea lor majoritate in mana investitorilor straini.

Primele masuri de dezindustrializare a Romaniei au apartinut in exclusivitate autoritatilor, care prin institutia privatizarii au transformat mare parte din fabricile existente in afaceri imobiliare.

Nu trebuie sa ai prea multe stiinta de carte ca sa constati, numai la nivelul Bucurestiului, ca pe locul fostelor platforme industriale (unele considerate de inalta tehnologie la vremea respectiva) au rasarit intregi ansambluri rezidentiale sau cladiri de birouri, ramase aproape pustii in momentul de fata.

Cumparate pe nimic de la marinimosul stat roman, fostele citadele ale industriei comuniste au disparut ca prin farmec, trezindu-ne peste noapte din producatori in mari importatori, inclusiv de bunuri pe care le puteam realiza foarte bine si la noi in tara. Nu mai producem tractoare sau camioane, dar nici aspiratoare sau masini de spalat.

Peste toata aceasta batjocura, ne-am bucurat totusi ca ne-a mai ramas ceva, chiar daca si acest ceva a fost dat pe mana unor asa zisi investitori strategici. Ei, stimati cititori, a venit si randul respectivilor investitori sa lichideze ceea ce au cumparat pe nimic in Romania, caci, criza economica le ofera un motiv suficinet de solid pentru a nu-si respecta angajamentele.

Statul neputincios nu are insa grija lor, pentru simplu fapt ca asa zisele privatizari de interes strategic nu le-a facut nici Boc, nici Pogea sau Basescu. In plus, conditiile de la momentul privatizarii nu ne erau tocmai favorabile, iar salvarea intreprinderilor industriale nu era oricum la indemana guvernului.

Cu aceste argumente nu avem altceva de facut decat sa alergam dupa cai verzi pe pereti. Sa trecem insa la un exemplu concret.

Sidex Galati, simbolul siderurgiei romanesti moderne, a intrat, in urma cu opt ani, pe mana magnatului indian Lakhsmi Mittal. Pentru « efortul » de a prelua cel mai mare combinat siderurgic din aceasta parte a Europei, magnatul s-a angajat sa plateasca  statului roman, atentie, 70 de milioane de dolari.

Ulterior nu a achitat decat vreo 50 de milioane de dolari, ba dimpotriva a si incasat de la stat vreo 25 de milioane de dolari, in urma unui proces international pe care Sidex l-a pierdut cu una din firmele capusa, cu care colabora inainte de privatizare.

Nu-i bai, ne-am zis noi, important era ca Sidex sa nu moara, iar pierderile de milioane de dolari ce le inregistra sa dispara odata cu privatizarea.

Prin comparatie, amintim ca Ucraina a vandut, un an mai tarziu, un combinat siderurgic asemanator celui de la Galati cu vreo patru miliarde de dolari.

Ce-i drept, pierderile au disparut, pentru ca primul lucru pe care l-au facut indienii dupa preluarea combinatului a fost eliminarea sutelor de firme ce-l capuseau. O sa va spunem si ce a primit investitorul strategic pentru aceasta operatiune mareata.

In nu mai putin de trei ani de la preluare, indienii de la Mittal (deveniti ulterior ArcelorMittal Steel), au scos deja de la Sidex profituri de zeci sau sute de milioane de dolari, aproape exclusiv pe seama exploatarii la capacitate maxima a instalatiilor.

Piata internationala a otelului le-a fost cat se poate de favorabila si momentul nu trebuia pierdut.

Iata insa, a venit criza, bat-o vina, otelul si-a pierdut din pręt iar cererea de piata s-a redus si ea considerabil. Un motiv suficient de intemeiat pentru ArcelorMittal de a-si pune problema transformarii Sidex dintr-un gigant siderurgic intr-un fel de fabrica de otel, cum s-a intamplat si cu celelalte combinate siderurgice din Romania, de la Hunedoara, Resita sau Calarasi.

Pentru ca nu putem sa intram in prea multe detalii de natura tehnica amintim doar ca patronii indieni au decis inchiderea Uzinei Cocsochimice, ceea ce anticipeaza trecerea productiei de la fluxul integrat la fluxul electric.

Veti spune ca este o masura de eficientizare a combinatului. Nici pe departe. Fluxul electric, adica producerea otelului cu ajutorul unor convertizoare inseamna o capacitate mult mai mica de productie si anticipeaza chiar o inchidere definitiva a combinatului.

La ce bani au dat pe el si la ce bani au scos avantajul este nemijlocit de parte indienilor. In plus, desfiintarea Uzinei Cocsochimice echivaleaza si cu asigurarea materiei prime pentru otelariile electrice. Altfel spus, fierul vechi care rezulta dintr-o parte devine tocmai bun de topit in alta parte. Cand se termina, la revedere. Doi iepuri dintr-o lovitura.

Ce face statul roman vazand ca una dintre cele mai importante unitati economice din tara este pe duca ? Nimic, caci, la fel ca in cazul altor privatizari strategice, contractul de privatizare este beton pentru indieni si simpla maculatura pentru partea romana.

Lucrurile nu se opresc insa aici. Indienii de la ArcelorMittal s-au angajat la privatizare sa investeasca la Sidex 350 de milioane de dolari in modernizare. Din aceasta suma, aproape 100 de milioane de dolari urmau sa mearga catre Uzina Cocsochimica, iar termenul scadent a inceput deja sa curga. Ca sa scape de respectiva investitie, indienii au preferat s-o taie. Si nimeni nu zice nimic.

Ca sa ajunga la aceasta performanta, Laskhmi Mittal a obtinut de la statul roman (prin contractul de privatizare) stergerea datoriilor combinatului, in valoare de 600 milioane dolari, dar si o serie de facilitati la plata impozitului pe profit (scutire de plata pe o perioada de cinci ani) si scutire la plata obligatiilor catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, pe o perioada de trei ani. De asemenea, tot statul roman a pompat in Sidex, pana la privatizare, 1,1 miliarde de dolari sub forma ajutorului de stat.

Ca sa tina isonul indienilor si sa-si dovedeasca imbecilitatea pana la capat, statul roman se mai si angajeaza sa livreze gaze naturale si energie electrica ieftina celor de la ArcelorMittal, sub nobila deviza de a salva locurile de munca. Numai grija asta nu o are investitorul strategic, care nu stie cum sa puna lacatul mai repede pe emblemea siderurgiei romanesti. Sa vedem cine urmeaza.

Analiza de Alexandru Moldovan.
sursa: Bloombiz

Abonează-te la newsletter