Politică

Euro va ajunge la paritate cu dolarul. Cum este afectata Romania?

Viitorul monedei unice europene nu este unul tocmai luminos. Chiar daca de cateva luni bune nu au mai existat voci care sa prevada sfarsitul euro, TD Securities, cunoscuta pentru acuratetea estimarilor sale, estimeaza ca moneda europeana ar putea ajunge la paritate cu dolarul american, pe masura ce Banca Centrala Europeana cumpara titluri de stat.

Shaun Osborne, strategist la TD Securities din Toronto, a estimat ca moneda unica europeana se va deprecia la 1,13 dolari/unitate, in al treilea trimestru din acest an, si la 1,08 dolari/unitate, pana la sfarsitul anului, urmand sa ajunga la nivelul de 1 dolar/unitate, in 2011.

De asemenea, alte noua firme specializate pe cursul valutar au sustinut aceasta estimare, anticipand ca euro va continua sa scada in urmatoarele doua trimestre, relateaza Bloomberg.

In prima jumatate a anului, euro s-a depreciat cu 15% fata de dolarul american, din cauza speculatiilor privind deficitele bugetare ale unor tari precum Grecia, Irlanda si Portugalia, care au fortat guvernele sa taie cheltuielile, reducand, in acelasi timp, si cresterea economica.

Romania, prinsa la mijloc

Nefiind parte a zonei euro, Romania nu este direct influentata de cursul euro – dolar. Pe de alta parte, potrivit analistilor romani, tara noastra se afla intr-o situatie ciudata, deoarece majoritatea calculelor si estimarilor se fac in euro, insa energia, de exemplu, se plateste in dolari.

“Suntem intre ciocan si nicovala. Tendinta internationala, din analizele care s-au facut, este ca euro se va echilibra cu dolarul, intr-o perioada de 6 pana la 18 luni”, a declarat economistul Mircea Cosea.

“Care ar fi pentru noi avantajul? Este greu de spus. Problema este ca ar trebui sa ne resocotim cheltuielile, pentru ca, nu uitati, energia noi o platim in dolari, dar economia tarii este ‘eurizata’ in mare parte, toate calculele se fac in euro”, a adaugat Cosea.

De asemenea, Romania este afectata si la nivel de import/export. Astfel, cand leul se intareste, exporturile sunt afectate. Pe de alta parte, cand euro se apreciaza, sunt afectate importurile si consumatorii finali, avand in vedere ca peste 70 la suta din cosul zilnic provine din import.

“Noi suntem intr-o situatie sensibila, pentru ca, desi nu suntem in zona euro, noi evaluam foarte mult din economia si tranzactiile noastre in euro. Dar, in conditiile in care exista aceasta criza, faptul ca inca avem o moneda nationala nu este rau. Jonglarea cu moneda, mai ales cu devalorizarea ei, ne poate ajuta in anumite cazuri”, ne-a explicat Cosea.

Economistul a dat si exemplul Greciei, care, potrivit spuselor sale, nu ar fi avut probleme financiare atat de mari daca ar fi avut posibilitatea deprecierii monedei nationale.

Insa Romania are o problema si mai mare, in acest sens, si anume criza structurala. “Noi nu avem o economie care sa se bazeze pe o substanta interna proprie. Noi depindem de economiile altora. Noi suntem exportatori de subproduse, de elemente de subasamblare, pentru alte economii. Deci noi depindem esential de ei. Cum merg ei, asa mergem si noi. Nu suntem o economie care sa ne fi dezvoltat o piata interna atat de puternica incat sa avem o anumita independenta fata de restul pietelor externe”, ne-a explicat Cosea.

Potrivit estimarilor sale, cursul se va stabiliza in jurul unei valori care nu va depasi 4,4 lei/euro pana la sfarsitul anului.

Cursul dolarului afecteaza pretul petrolului

Poate cel mai important efect va fi cel asupra petrolului, care se tranzactioneaza in dolari, la nivel international.

“Oscilatiile care se produc intre euro si dolar nu sunt semnificative pentru noi, decat in situatia in care, la marfurile fungibile, se produc schimbari substantiale. Cand spun marfurile fungibile, ma refer cu precadere la petrol, care se coteaza in dolar, nu in euro. La fel aurul si majoritatea metalelor, care se coteaza in dolar, nu in euro”, a spus fostul ministru al Privatizarii, Valentin Ionescu.

Totusi, Ionescu atrage atentia ca preturile la bunurile fungibile nu sunt determinate doar de fluctuatiile dolarului, ci si de cererea internationala. “Daca, de pilda, creste cererea de petrol, pe termen mediu, nu scurt, este un semnal pozitiv, in sensul ca economiile incep sa se miste, adica incep sa inregistreze crestere, ceea ce nu e un lucru rau. Daca e pe termen mediu, nu pe termen scurt, ca sa nu fie un semnal de natura speculativa”, ne-a explicat fostul ministru.

Prin urmare, daca petrolul creste la nivel international, din cauza cursului, ar putea sa se majoreze pretul si in Romania. Insa, la nivel local, este foarte importanta cererea, acesta fiind unul din principalii factori care determina pretul petrolului, prin urmare si al benzinei.

Potrivit spuselor sale, pentru a afla influenta principalelor valute asupra monedei nationale, trebuie luate in considerare atat politicile monetare ale Statelor Unite si Uniunii Europene, cat si evolutia economiei din aceste regiuni.

“O devalorizare a euro, in acest moment, nu este o nenorocire, face bine exporturilor europene. Deci nu trebuie privit doar negativ, prin prisma crizelor financiare care s-au produs in sudul Europei, respectiv in Grecia, Spania sau Portugalia”, a mai spus Ionescu.

“Va avea si influente asupra monedei romanesti, dar economia romaneasca ce se raporteaza la euro – asta este ancora valutara – depinde foarte mult de evolutia economiei de aici si de exporturi”, a adaugat el.

BNR: Nu vom resimti fluctuatiile euro – dolar

Daca euro si dolarul american ajung la paritate, nu ar fi pentru prima data. Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, am mai trecut printr-o situatie similara in urma cu cativa ani, cand dolarul domina piata internationala, insa atunci si economia romaneasca se raporta la dolar.

“Am vazut ca nu ne-a influentat prea mult. Atunci, insa, dolarul era moneda de referinta. Acum, euro este moneda de referinta. De asemenea, ne asteptam sa nu influenteze prea mult piata noastra”, a spus Vasilescu.

“Pentru economie pot fi anumite influente, de pe piata resurselor. Dar mai e ceva. Inflatia este problema, iar noi avem inflatie cauzata de cerere, de exces de cerere. Sau cand scade inflatia pe retragerea cererii, nu pe costuri”, ne-a spus consilierul guvernatorului BNR, adaugand ca, probabil, nu o sa resimtim prea mult paritatea euro – dolar.

Teodora Bodeanu

sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

5 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • Abia astept ca $ sa devina egal cu euro ca sa nu-i mai schimb pe unii in altii si invers !

  • De fapt aici este problema! Cat de mult va scadea nivelul de trai in Romania? Care va ma fi puterea de cumparare a romanului si aici ma refer la marea majoritate si nu la acei romani “privilegiati” care oricum traiesc intr-o alta Romanie (mai bine zis intr-o alta lume)?!

  • Trebuie sa fii idiot sau in slujba cui trebuie, sa nu intelegi ca globalizarea presupune o singura moneda, pe care o vei lua virtual pe card. Ce era asa mare inginerie sa intelegi asta. Mai bine uitati-va dupa noua moneda asiatica si cea africana, care vor aparea cat de curand. Numai ca aceste noi monede vor fi apropiate ca valoare cu dolarul. Numai europenii, care au ei un clenci impotriva americanilor, au acceptat numai o moneda “mai tare” ca dolarul lor. Ha, ha!

Abonează-te la newsletter