Politică

Frica ucigatoare. Epilogul unui destin politic?

Intr-o carte celebra, intitulata sugestiv pentru subiectul nostru de azi “Frica in Occident”, Jean Delumeau arata ca mai nociva pentru comunitatile si societatile europene din Evul Mediu decat epidemiile, dezastrele naturale, crizele economice si razboaiele, a fost frica, imaginea fizica si metafizica a insecuritatii individuale si colective. Aceasta frica era legata, pe de-o parte, de imposibilitatea societatilor umane de a da raspunsuri la riscuri transfrontaliere, iar pe de alta parte, de ignoranta. Frica odata intrata in mentalul colectiv era mai rea decat moartea, determinand tot felul de spaime si angoase. Ea a determinat de multe ori sinucideri colective, exemplele din istorie fiind numeroase.
In societatile moderne si recente, frica a fost “colaboratorul” fidel al regimurilor totalitare, dar si al mediocritatilor politice, exprimate in imagini populiste si neopopuliste. Exemplele sunt numeroase, de la regimul hitlerist si stalinist, pana la neopopulistii din democratiile din Europa centrala si de Est dupa 1990.
Mediocritatea este aliatul perfect al fricii. In vremuri stabile mediocritatile de tot felul, fie ca este vorba de “bisnitari”, “constructori de ocazie”, “tineri neterminati educational si intelectual”, “universitari contrafacuti” ca Mischie, fosti nomenclaturisti, activisti, “oameni de bine” sunt gata oricand sa slujeasca unui Funar sau unui Boc, lui Geoana sau Basescu. Ei sunt aliati temporari ai liderilor neopopulisti. Acest “corp bolnav” al mediocritatilor il gasim pe langa primarii, prefecturi, consilii judetene, ministere, presedintie etc. Cand politicianului ii merge bine, ei sunt acolo, laudandu-l si identificandu-se cu discursurile acestuia. Ei nu au respect decat fata de capatuiala. Il respecta pe Boc, Basescu, Geoana sau Crin Antonescu daca primesc contracte, functii si medalii. Nu sunt capabili de mai mult. Instinctele lor primare ii duc spre banul public. Sunt asemenea gandacilor de bucatarie ce supravietuiesc oricarei catastrofe. Ei nu sunt oameni de afaceri, sunt in general “bisnitari” imbogatiti din afacerile cu statul. Mai mult, au un dispret endemic fata de intelectuali si fata de oamenii de afaceri capabili sa atraga resurse de pe piata. Au insa un mare dezavantaj: frica. Frica ca “liderul protector” pierde alegerile. Este un fapt cunoscut in istorie, ca multimile isi aduleaza si isi devoreaza liderii. In vremuri de criza economica, cand statul nu mai are bani, cand nu mai sunt contracte publice, mediocritatile sunt primele care raspandesc frica de dezastru, incercand sa identifice un vinovat. Aceasta frica se simte deja in marile orase ale Romaniei unde “speculantul imobiliar”, expresia tipica a mediocritatii este disperat, unde “comerciantul” beneficiar al unei chirii preferentiale este in degringolada, unde “sefii deconcentratelor” se tem ca nu pot recupera banii investiti pentru a-si cumpara functia ce nu este data de merit, ci de o “mita” consistenta. Aceasta frica este raspandita rapid si este pentru liderii pana atunci adulati ca o moarte colectiva. Sondajele de opinie nu fac decat sa accentueze frica, suspiciunea, pierderea sustinerii.
“Liderul maximus”, “zeul” de ieri, nu mai este sigur de el. Discursurile sale sunt din ce in ce mai neconvingatoare, sporind frica. Cezarul in jurul caruia erau ieri atatia laudatori este din ce in ce mai aproape de sfarsit. Masa mediocritatilor simte ca un animal destinul “conducatorului” si se pregateste sa-l devoreze. Ea pregateste masa critica pentru schimbare. Din punct de vedere sociologic, acesta este diagnosticul ce poate duce la vindecare si relansare a unor proiecte politice si sociale.
Liderul neopopulist va incerca sa iasa din impas. Isi va cere scuze pentru neputinta si pentru actiunile sale, pentru minciunile electorale, sperand ca “poporul” il intelege. Nero a facut schimbari spectaculoase. A dat foc Romei pentru a schimba imaginea orasului si a sa personala. La noi s-au arestat oameni de afaceri celebri, ca Popoviciu sau Becali, pentru a abate atentia publica de la problemele “conducatorului” (n.r. – nu ca unii dintre ei nu ar merita). Calea este din start gresita. Gresita pentru ca “El”, liderul, numai are aliati. De ce nu mai are sustinere? Simplu. Pentru ca mediocritatile ii pregatesc, incetul cu incetul, previzibilul sfarsit.
In final, mai are ca orice Cezar doua solutii: una democratica, prin care sa se retraga in glorie sau una totalitara, prin care sa dea o lovitura de stat care sa-l mentina la putere. Ultima, mai ales in timp de criza nu este viabila, mai ales intr-o tara membra a Uniunii Europene. Asistam la un epilog politic in Romania?

Adrian Ivan
sursa: cronicaromana.ro

Abonează-te la newsletter