Analize și opinii Politică

Infractiunea de a fi cinstit in Romania

Domnule presedinte, permiteti-mi sa ma predau. Sunt un infractor de drept comun si va aduc la cunostinta faptul ca recunosc asta fiindca am indraznit sa folosesc in tara mea, Romania, in mod constant: cinstea, bunul simt, corectitudinea si politetea.

Acestea, dupa cum stim, constituie infractiuni, pe ale noastre minunate plaiuri mioritice, pentru ca pot afecta grav relatiile intre oameni si pot aduce reale prejudicii in calea dezvoltarii prabusirii tarii noastre. Pentru ca, in aceste momente, cand Romania se afla pe marginea prapastiei, noi trebuie sa facem doar un pas inainte.

Asta este politica d-voastra si noi trebuie sa o sustinem. Stiu ca cinstea, bunul simt, disciplina si respectul fata de copii, batrani sau bolnavi sunt cuvinte si practici invechite, care ar trebui scoase si din DEX, iar minciuna, frauda, coruptia, nesimtirea, hotia, mitocania, maniere pe care d-voastra le promovati cu tact si indemanare, ar trebui sa le invete si copiii de la gradinita.

Recunosc, domnule presedinte faptele mele “ilegale” pe care le-am savarsit in viata mea pana acum si probabil, pentru ele, voi fi aspru pedepsit. Bunaoara, am absolvit o universitate fara sa dau nicio spaga, am toate platile la stat achitate la zi, mi-am deschis o societate comerciala cu care, la fel, sunt cu platile la zi, am doi copii pe care i-am invatat de mici sa respecte varstnicii, sa salute, sa citeasca si sa nu arunce gunoaie pe strada. In timpul liber ascult muzica clasica, joc sah si nu fac politica. Ma multumesc cu o leafa de 700 de lei lunar, nu intru pe rosu cu masina si nu scuip pe strada.

Pentru toate aceste “infractiuni” pe care le-am comis si le mai comit in tara mea, va rog, domnule presedinte sa imi spuneti ce pedeapsa ar trebui sa ispasesc.

Sau sa promit ca ma schimb si sa ma fac baiat cuminte? Adica sa devin: hot, smecher, mitocan, spagar, nesimtit, ipocrit, lingau, ca sa ne putem da mana ca intre “frati”?

Niciodata! Accept pedeapsa maxima pentru infractiunea de a fi cinstit in Romania.

sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

1 comentariu

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • Domnule Presedinte, va rog sa ma pedepsiti si pe mine, la fel, deoarece am savarsit aceleasi infractiuni !

Abonează-te la newsletter