Politică

Mânuitorii de şpagă

Noi, cei din clasa de mijloc, trebuie să decidem dacă o apucăm spre Sicilia sau către Milano, nu politicienii.

Suntem aşi în lubrifierea relaţiilor de afaceri dintre oameni. Nu ne trebuie studii sociologice, hotărâri judecătoreşti definitive şi nici un comisar Corrado Cattani ca să înţelegem lucrul acesta.  Simţim asta în fiecare zi. Noi, clasa de mijloc, cei mai insignifianţi oameni pentru puterea politică fiindcă nu ne prezentăm la vot. Noi avem maşini şi încălcăm zilnic regulile de circulaţie, în încercarea de a răzbate prin traficul de coşmar ca să ajungem la treabă. Noi facem ulcer, pe noi ne lasă inima şi, inevitabil, îmbătrânim înainte de vreme sufocaţi de stres, poluare şi manele, ca să ajungem să ne rugăm de doctori să ne facă înapoi cum eram. Noi ne îngrijim de copii să treacă anul la şcoli, licee şi facultăţi. Noi n-avem timp de stat la cozi în faţa unor ghişee cu funcţionari care te plimbă de colo colo fiindcă îţi lipseşte nu ştiu ce hârtie. Noi suntem cei isteţi, care ştiu cum se rezolvă lucrurile. Noi suntem mânuitorii şpăgii. Nu-i de mirare că România este o ţară coruptă. Ştim asta şi ne plângem. Dar nu reuşim să înţelegem că o ţară este coruptă atunci când locuitorii ei sunt aşa. Ca să existe corupţie, trebuie să fie satisfăcute câteva condiţii. Cineva să dea, cineva să ia, şi alţi câţiva să se uite fix în direcţia opusă în timpul acesta. Toţi suntem vinovaţi, în mai mică sau mai mare măsură. Suntem cu toţii implicaţi în „operaţiunea România“. Corupţi, corupători şi martori ai corupţiei. Scuza noastră? Aşa e sistemul, nu avem ce să facem. Trebuie să ne descurcăm cum putem.

Un prieten mi-a povestit odată un banc italienesc. La începutul unui nou mandat, doi parlamentari, unul din nord şi unul din sud, fac cunoştinţă şi se împrietenesc. Inevitabil, prietenia ajunge la stadiul vizitelor private. Primul, cel din nord, îşi invită prietenul în vila sa de pe malul lacului Como. Ajuns acolo, sudistul rămâne cu gura căscată: clădirea cu stil era proaspăt renovată, ultradotată, cu o grădină şi o piscină de vis. Îşi ia inima în dinţi şi întreabă cu ce bani s-au făcut toate astea: „Vezi viaductul acela din depărtare peste care trece noua autostradă construită în mandatul trecut? De-acolo vin banii“. Vine apoi rândul sudistului ­să-şi invite prietenul la el, în Sicilia. Acolo, un palat în toată regula, cu scări de marmură şi servitori, făcea dovada bunăstării. „De unde toate astea?“, întreabă mirat cel din nord. Atunci, sicilianul îi arată două insule în depărtare şi zice: „Vezi podul acela dintre insule? „Nu“, răspunde prietenul. „Păi de-acolo sunt banii“.

Prin analogie cu gluma de mai sus, vă las pe dumneavoastră, cititorii, să judecaţi cam în ce stadiu de corupţie este România de astăzi. Ca element ajutător, vă sfătuiesc să luaţi în calcul câte lucrări de infrastructură au fost făcute în ultimii 20 de ani în ţara noastră.

Ştiu că sistemul nu poate fi schimbat peste noapte. Asta cere multă muncă, timp şi dedicaţie. Dar orice drum începe cu primul pas. Noi, cei din clasa de mijloc, trebuie să decidem dacă o apucăm spre Sicilia sau către Milano, nu politicienii. Altfel nu vom rămâne decât la stadiul de mici mânuitori de şpagă.

Claudiu Şerban
sursa: capital.ro

Abonează-te la newsletter