Politică

Moartea omului cumsecade

Frustrările şi problemele personale au rupt zăgazurile spaţiului privat, manifestân­du-se violent în zona publică.

Un bun amic îmi spunea, zilele trecute, că mergând de acasă spre serviciu constata în sinea lui că nu mai are nimic în comun cu lumea din jur. Amicul despre care vă povestesc n-ar avea de ce să se plângă, în viziunea multora. Are un salariu decent, se deplasează cu maşina personală, îşi permite să plece în concediu cu familia chiar şi „în an de criză“ şi plăteşte o bonă care să-i ia copilul de la şcoală.

Aceeaşi senzaţie de neadaptare la societatea în care trăim a simţit-o însă şi un taximetrist vechi în meserie. Preţ de câteva străzi şi două semafoare, mi se plângea că oamenii s-au schimbat foarte mult în ultimii ani. „Nu mai găseşti, dom`le, clienţi de calitate! S-a înrăit lumea! Ţi-e şi frică să-i iei noaptea în maşină!“, spunea, necăjit, taximetristul. Totuşi, după propriile-i afirmaţii, câştiga bine în comparaţie cu un profesor. Asta deşi criza l-a lovit şi pe el.

Prin urmare, ambii subiecţi ai „cercetării“ mele – proveniţi din medii diferite – muncesc şi o duc binişor. Cu toate acestea, nu se simt deloc confortabil în propria ţară. Ei nu se plâng de bani, ci de atmosfera generală.

Lumea arată altfel, iar acest „altfel“ nu are nicio legătură cu transformările fireşti care se produc de la un deceniu la altul. Frustrările şi problemele personale au rupt zăgazurile spaţiului privat, manifestându-se violent în zona publică. Mass-media, şi în special televiziunile, cultivă atent comportamentele deplasate, inducând ideea că acestea sunt cheia reuşitei în orice domeniu. De pildă, la ce reacţie te poţi aştepta din partea unui tânăr dacă îi livrezi constant ştiri de genul: „Un portar şi-a desfigurat adversarul şi l-a lăsat într-o baltă de sânge“?! Dincolo de „senzaţionalul” relatării, jurnalistic vorbind, nu găseşti nimic relevant pentru publicul căruia i te adresezi. În schimb, le oferi o eventuală justificare pentru un asemenea gest celor care au acumulat frustrări şi care se gândesc că şeful, colegul sau vecinul lor ar merita un tratament similar.

În aceeaşi notă se înscriu şi reclamele de la radio în care este parodiat un cunoscut pugilist român aflat „în dialog“ cu un reporter. Primul îi oferă celui de-al doilea „alternativa“ de a-l lovi „la pateu“ (adică la ficat) în loc de a-i rearanja „pifometrul“ (adică nasul). Un alt spot publicitar, difuzat la televiziuni, promovează umorul de şantier – doi amici se fugăresc printr-un supermarket după ce unul îi aplică o palmă celuilalt, în glumă (?!). Acestor „produse de marketing“ li se adaugă ­prestaţia politicienilor. Moda băieţaşilor de cartier a pus rapid stăpânire pe aleşii poporului, creându-le falsa impresie că astfel vor părea siguri pe ei în ochii electoratului.

Propagarea acestui tip de comportament, de sus în jos, a distrus profilul omului cumsecade, adică al cetăţeanului care încearcă, în orice împrejurare, să nu-i deranjeze pe cei din preajma sa. Iată unul dintre motivele principale pentru care România de azi arată aşa cum arată.

sursa: George Rădulescu

Abonează-te la newsletter