Economie Politică

Nouriel Roubini: “Anul 2013 va aduce prăpăd peste lume”

furtunaI se spune, printre altele, şi “profetul crizei economice” asta şi datorită analizelor sale care s-au împlinit cu exactitate. Nouriel Roubini a fost intervievat seara trecută de reporterul CNBC, Ros Westgate, în timpul unei vizite în Italia, iar “profeţiile” sale nu sună deloc bine, conform Antena3.ro. “Italia dă semne de furtună. Pe plan politic lucrurile sunt extrem de agitate, iar acestea vor avea repercursiuni pe plan economic şi social. Oamenii vor ieşi în stradă şi vor acuza politicienii de situaţia şi de măsurile de austeritate care vor fi luate. Însă asta nu se va întâmpla numai în Italia, în întreaga Europă oamenii vor ajunge la capătul puterii şi îşi vor cere drepturile în stradă”, a declarat Roubini.

“Oooo, iar despre America nici nu mai vorbim. Creşterea economică atât de lăudată de oficialii americani este o mare minciună. Populaţia va fi surprinsă când va vedea cât de mică va fi creşterea.

Eu cred că vorbim de un procent de 1.5% – cel mult. America se va lovi din nou de AUSTERITATE, iar 2013 ar putea aduce prăpădul pe pieţele financiare”, continuă profetul crizei.

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

9 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • nu stiu cit de destept e acest roubini, dar parerea mea este ca el e doar vuvuzeaua celor care vor sa se intimple aceste lucruri si care stau la butoane.

  • @stelica… e si asta o posibilitate, sa scrii comentarii pe site-ul gandeste.org si sa n-ai un gram de logica, sa nu gandesti practic. PS> ai citit si tu 2 articole si ai vazut un Zetgeist si gata acolo e tata Pamantului la butoane… PS> problemele Pamantului sunt exact din cauze opuse celei prezentate de tine, s-a ajuns aici pentru ca s-a tot fortat pacea sociala, li s-a tot dat celor care nu meritau (nu sunt eu in masura sa ne cataloghez, dar acesta e adevarul)… o duminica placuta!

  • @goldy. Acest “profet “, a dat un interviu la CNBC , conform Antenei 3. etc. Ce a inventat acesta? apa calda , cecurile in alb?. De citiva ani de cind profeteste, scoate bunai timpenii. Nu a reusit sa profeteasca scandalurile financiare din America, nici afacerile cu helibor ale bancilor din Europa in cirdasie cu cele americane. Pe mine nu ma convinge unul ca asta. Planurile sint facute de mult, asta doar aduce aminte la intervale de timp cam ce urmeaza.

  • Nu trebuie sa fi un “profet” ca sa spui lucrurile astea.
    Daca te informezi putin despre situatia din lume, o sa iti dai seama ca lucrul asta e inevitabil, oamenii nu or sa suporte “austeritatea” la nesfarsit – vazand cum altii se inbogatesc in timp ce ei saracesc – si la un moment dat o sa se provoace inevitabilul.
    Oricum, de ani de zile sunt proteste mari pe care mass media (controlata) nu le difuzeaza.

  • Nu trebuie sa fii mare economist sa pricepi a este ultima faza a capitalismului mondial.
    Avem in fata doua elemente fundamentale:
    – masina de sors masa monetara ajunsa la cel mai inalt grad de perfectiune (fortele de productie ajunse la un apogeu + multitudinea de afaceri speculative tot mai sofisticate si potentate de factorul politic)
    – lacomia fara precedent si ordinul de multiplicare al acesteia (lacomia de bani).
    Cum masa monetara e atrasa de oamenii de afaceri in procent ingrijorator, ea desigur lipseste din economie, neputandu-si indeplini rolul de vector al circulatiei marfurilor.
    De aici toate consecintele: scaderea conntinua a capacitatii pietii de a absorbi productia, redimensionarea continua a productiei in sensul diminuarii, disponobilizari de personal, cresteri de preturi mai ales datorita canalizarii productiei pe zona de prima necesitate, si neaparat creante bugetare tot mai mici.
    Deci se merge spre colaps economic.
    Solutia? O pregatim acum. E vorba de democratia economica.

  • Concluzie finala:
    capitalismul nu mai este compatibil cu inaltele comandamente ale mileniului 3. Lumea, societatea, evolueaza iar capitalismul denota primitivism conceptual.
    Schimbarea se impune. Se adevereste o previziune a lui K. Marx.

  • Tariile controlate de oculta globalista.Tari cunoscute sub numele de triunghiul malefic :USA ,ISRAEL SI UE AU PIERDUT DE 15 ANI MONOPOLUL ASUPRA PIETII GLOBALE. LOCUL LOR A FOST LUAT DE CHINA CARE A IMPRUMUTAT PANA SI AMERICA CU MULTI BANI. ESTE CLAR CA DACA NU VINZI NIMIC DEOARECE PRODUCI SCUMP DAI FALIMENT.

Abonează-te la newsletter