Analize și opinii Politică

O minima morala în fața morții

Morala are regulile ei, din care oamenii decăzuti încearcă să facă să tâșnească asupra celor mai nobile persoane noroiul în care se îneacă ei. (Honore de Balzac)

Mai există o minima morala? Măcar în fata mortii, fiindcă în fata vietii deja a fost pierdută.

Campania de denigrare a lui Păunescu desfășurată paralel cu festivitătile funerare este inacceptabilă. Cu atât mai cinică cu cât s-a derulat în cadrul televiziunii nationale. Înteleg că în democratie oricine are dreptul la opinie și că are libertatea de a evalua în mod personal viata lui Păunescu. Însă nu pot fi de acord ca doar opiniile unora să conteze, iar televiziunea publică să devină un instrument de propagandă. Nu accept ca o institutie pe care o plătesc și eu să îmi dicteze  ce să cred!

Deontologia profesională obligă la prezentarea punctelor de vedere diferite, fapt la care TVR a renuntat de când a devenit prizoniera caracatitei guvernamentale. Politizată și sclavizată, această institutie bugetară a ajuns să joace un singur rol, devalorizând și singurele lucruri pe care le mai aveam autentice. Nu doar atacul asupra lui Păunescu a fost rușinos, ci și maniera în care a fost făcută. Sfidând sentimentele celor care plătesc! O luptă cu un mort folosind un limbaj inuman. În cadrul unui război inegal! Cu o persoană care nu mai are drept la replică… Dacă și decenta în fata mortii a fost pierdută, atunci care sunt perspectivele? Dacă ne pierdem și ultima brumă de creștinism din noi la ce ne mai putem aștepta? Nu accept să trăiesc într-o tară cu persoane care nu mai au nici un respect pentru durerea altora. Înteleg să te lupti pentru o cauză, dar nu călcând pe cadavre!!!

Consider că tăcerea este la fel de vinovată ca participarea directă la dezumanizare. Drept urmare, am făcut sesizare la CNA. Cine dorește să se alăture acestui demers are posibilitatea de a  face același lucru aici. Poate functionarii de acolo își directionează amenzile și în altă directie!!! Cu cât mai multi, cu atât mai sigur!

prof. Lehaci Florentin

sursa: proatitudine.ro

Abonează-te la newsletter