Politică

O societate dominată de ură…

Tot mai mulți sunt cei care nu mai ezită să își afirme disperarea în mod public. Prin fluierături, prin șarje verbale, prin sloganuri transpartinice! Suferința și disperarea încep să devină un numitor comun și o zestre pe care avem toate șansele să o lăsăm și urmașilor…

Nici măcar simbolurile statului sau manifestările religioase nu mai pot reprima sentimentele negative nutrite de către o populație aflate în stare muribundă!

Unde a dispărut speranta? Unde a fost ferecată omenia? De ce s-a diluat bunul simt? De ce URA devine tot mai proeminentă și agresivitatea un ingredient cotidian?

Analiza vieții sociale românești este prea complexă pentru a fi „destructurată” într-un mod simplist. Însă, o certitudine începe să devină tot mai evidentă: dezbinarea!

Forma de luptă care se impune ca prioritate este să reusim să ne învingem în primul rând pe noi însine. Să ne dominăm pornirile de ură socială, de anarhism sufletesc si degringoladă spirituală. Să ne redescoperim valențele umane și să reconstruim în mod echilibrat interiorul nostru. Ne-am pierdut demnitatea, ne-a fost anihilat altruismul și ucisă omenia.

Civismul adevărat nu se traduce doar într-o reacţie isterică faţă de nedreptăţile prezentului, ci și printr-o asumare matură a trecutului şi printr-o reflecţie temeinică asupra viitorului. Și, mai mult de atât, printr-un construct solid al propriei demnități ce este în prezent măcinată în mod cinic de forțele distructive ale celor care dețin în mâinile lor puterea.

Mai mult civism se găsește uneori în mentinerea intactă a Eu-lui personal decât în predarea sa pe altarul urii. O ură care distruge și care care se manifestă irațional. Promovată cu mare insistență tocmai de cei care încearcă să își mascheze prin sentimentele lor acide micimea sufletului lor. Care au preferat în locul evadării sclavia. Și care acum își urăsc stăpânul pe care l-au hrănit cu propria lor mână. Alegându-l în mod democratic și urându-l acum în mod ipocrit

Ceea ce spunea Gandhi, o emblemă vie a luptei pentru drepturile omului, ar trebui să genereze o clipă de reflecție și de atitudine corectă:

Indiferent ce ne vor face, noi nu vom ataca pe nimeni. Nu vom omorî pe nimeni. Dar nu vom renunța la identitatea noastră. Niciunul dintre noi. Ne vor închide, ne vor amenda și ne vor smulge averile. Însă nu pot să ne ia respectul de sine dacă nu li-l dăm noi. Vă cer să luptați împotriva mâniei lor și nu să o provocați. Pot să-mi tortureze trupul. Pot să îmi rupă oasele. Pot chiar să mă omoare. Atunci vor avea trupul meu mort. Nu supunerea mea...

Afirmația ilustrului luptător hindus poate că nu va conduce la schimbări radicale. Poate că nu se va întâmpla așa cum ne dorim… Și poate că necesită timp! Însă, cu siguranță, ne conferă dreptul de a ne uita în oglindă!

Păstrându-ne demnitatea în fața celor care folosesc ca armă cinismul! Și prin nesupunerea noastră fată de ura lor alegem să fim altfel! Adică, să nu devenim ca ei

prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro

Despre autor

contribuitor

2 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • Dom profesor cu tot respectul, atunci când un câine latră, dacă îi arunci un os, te lasă în pace.Aceiaşi metodă folosesc şi guvernanţii.Cum încep “câinii” să latre le mai aruncă un os şi s-a lăsat liniştea.Sunt prea puţini cei care mai pot înţelege ceea ce spuneţi.Şi e mare păcat.Românii aşteptau de la intelectuali să ia atitudine să schimbe ceva, numai că a văzut şi omul de rând că intelectualii au început să aleagă căte o singură…”culoare”.Rar mai găseşti unul cu tricolor.

  • Imi place sa cred ca mai sunt inca multi care pot intelege si chiar vor sa inteleaga! Si chiar daca sunt putini, merita sa incercam sa supravietuim impreuna. Poate ca nu este convenabil, insa ne pastram macar sanse mai mari de reusita…

Abonează-te la newsletter