Analize și opinii Politică

România: când nebunii stăpânesc ospiciul

Lumea este azi un loc periculos, răvăşit de crize profunde care se pot adânci. Clasa politică românească este incapabilă să răspundă provocărilor lumii, incapabilă să vadă mai departe de propriile interese meschine, într-un soi de autism politic falimentar.

Europa nu mai este paradisul postmodern paşnic, peste măsură de bogat şi abonat la fericire perpetuă care părea să fie cu numai câţiva ani în urmă. Criza euro ameninţă nu numai existenţa monedei unice şi a Uniunii Economice şi Monetare – a cărei raţiune de a fi este în continuare îndoielnică în absenţa unei guvernări economice europene şi a unei politici fiscale comune -, ea ameninţă înseşi solidaritatea europeană şi, în consecinţă, Uniunea Europeană ca atare. Este limpede că, în cazul în care criza se va extinde la Spania şi Italia, atunci moartea euro este certă. Pur şi simplu Germania nu poate să-i salveze pe toţi. Deja Europa este traversată de tendinţe centrifuge mai subtile sau mai evidente. În anul în care UE încearcă să îşi formeze un corp diplomatic propriu care să pună în aplicare „politica externă comună”, Franţa, dar mai ales Germania şi-au asumat iniţiative de politică externă proprii, în special în relaţia cu Rusia, care deschid calea Moscovei spre un rol fără precedent în afacerile europene şi, implicit, spre o nouă împărţire a continentului în sfere de influenţă.

Chiar în aceste zile au loc desfăşurări dramatice în Orientul Îndepărtat. Escaladarea incidentelor recente spre un conflict armat între cele două Corei, în condiţiile în care Nordul deţine arme nucleare, ar putea duce la o inflamare fără precedent a regiunii, cu implicarea Chinei, Japoniei, Statelor Unite şi, posibil, a Rusiei, cu consecinţe incalculabile pentru stabilitatea lumii.

La acestea se adaugă criza cronică din Orientul Mijlociu şi ameninţarea teroristă permanentă din fundal. Recentele arestări din Belgia, precum şi măsurile şi avertismentele venite din Germania indică faptul că terorismul este pregătit în orice moment să revină în prim-plan.

Sigur, nu este neapărat nevoie ca aceste scenarii catastrofale să se şi producă: criza euro poate fi îngrădită, iar economia europeană – stabilizată. Criza coreeană se poate stinge cu o implicare mai fermă a Beijingului şi a celorlalţi actori regionali; ameninţarea terorismului islamist – combătută prin cooperarea în materie de informaţii între state. Dar tocmai aceasta este ideea pe care dorim să o subliniem: nu ştim! Nu ştim cum vor evolua crizele care traversează periodic planeta, dacă deznodământul va fi unul fericit sau nu, dar ca naţiune trebuie să fii precaut. Argumentul că toate aceste crize nu au legătură cu România, că nu suntem membri ai zonei euro, iar Coreea e prea departe etc. nu are nici un sens într-o lume atât de globalizată şi interconectată ca a noastră şi ratează din nou ideea: când lumea este pe cale să ia foc în jurul tău, când necunoscutele şi incertitudinile se înmulţesc, e bine să îţi pui casa în ordine, să te pregăteşti cum poţi mai bine pentru ce-i mai rău. Să te rogi că acest rău nu se va produce niciodată, dar să te pregăteşti. Nu şi în România!

Clasa politică românească este atât de autistă, atât de ruptă de lume şi de întoarsă spre propriile interese meschine – privilegii, interese politice şi de afaceri, mici războaie personale -, încât e pe cale să dea foc casei cu tot cu locatari şi cu voioşia nebunului piroman. Politica românească este cuprinsă de o sminteală intratabilă: instituţia fundamentală a dialogului democratic – Parlamentul – se sinucide prin schizofrenie, negându-şi sieşi funcţia de bază prin secesiunea dintre Parlamentul Puterii şi Parlamentul Opoziţiei. De multă vreme nu se mai dezbat politici şi legi, ci se atacă legitimitatea celuilalt şi dreptul lui de a exista. De la legile convenite cu FMI la Legea educaţiei, parlamentarii Puterii îşi torpilează cu inconştienţă propriul Guvern şi Opoziţia participă cu entuziasm la carnagiu. Autoritatea instituţiilor de autoritate precum Poliţia este subminată din interior de oameni pentru care „onoarea” înseamnă să aperi cauza mafiotului. Apelul „ultim” al preşedintelui la „responsabilitate” politică se va lovi de un zid de surzenie şi ne vom îndrepta veseli spre colaps, aşa cum sugera directorul FMI. Dar, când nebunii stăpânesc ospiciul, poate nu e o idee atât de rea.

autor: CRISTIAN CAMPEANU
sursa: romanialibera.ro

Despre autor

contribuitor

1 comentariu

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • GRESTIT!!

    Daca criza ajungs in sfirsit in Spania si in Italia …. BCE’ul va face ce fac americani… tiparire de pani.. numita QE1, QE2, etc… acum acest lucru nu se face din cauza impotrivirii germaniei…. dar germania are mai mult de pierdut de pe urma destramarii UE de cat de castigat.. asa ca vor ceda…

    Mas media condusa de interese anglo saxone are tot interesul ca BCE sa tipareasca fara acoperire pentru a putea sa isi mentina monezile proprii sub ecusonul valuta forte…

Abonează-te la newsletter