Politică

Se schimbă România

Dincolo de ecranul televizoarelor pe care tronează politicienii, bârfa şi harţa se întinde şi fierbe o altă Românie. Este o lume net diferită de cea de anii trecuţi şi de socotelile autorităţilor. Scad banii care vin din Spania. Munca în străinătate este o fabrică de bani pe cale de a secătui.

Începe căratul din ţară, exact cum se duceau rulmenţi la Istanbul şi icre de morun la Bruxelles. Acum se cară bani. Bogaţii cu conturile prin Elveţia aduc genţi de cash ca să-şi susţină afacerile după ureche şi fanteziile non-economice. Săracii, buldozerele vii din străinătate, cei care au contractat apartamente prin Spania, Grecia şi Italia cer de la părinţi bani ca să-şi plătească ratele. Mizează că vor prinde cât de curând o slujbă. Alţii nu mai rezistă nervos şi se întorc. Vorbesc două-trei limbi străine şi au o productivitate dublă faţă de stătuţii de acasă. Îţi smulg banii din palmă. La concursuri pentru un job se înscriu şi austrieci, şi nemţi, şi francezi.

Câştigă un finlandez politicos, profesionist şi cuminte. Este deja dresat să muncească fără glume şi să tacă. Visul absolventului de a lucra la multinaţionale se clatină. De dimineaţa până seară, stors, cu pauze de ţigară cronometrate şi numerotate, cu drepţi, am înţeles, la revedere, cu o limbă pestriţă, e kinky să fii trendy, cu oameni care se vâră cu capul în monitor ca şi cucoanele în casca de coafor, că nici nu ştii dacă redactează un proiect sau joacă poker în cinci, cu alţi doi băieţi de la etaj, cu unul de la Cola şi cu un român aterizat la Chicago. Îi recunoşti după feţele gânditoare, livide, după sictirul cu care tratează orice dincolo de uşa instituţiei. Leafă, excursii şi o iubită. În rest, adio şi n-am cuvinte!

– Mi se rupe de politică, de ţară, de ideal. Mai bine dă-mi un club sau o muzică nouă! Din 1.500 sau din 2.000 nu-ţi plăteşti o casă decât după moarte!

Pe nesimţite, trăim într-o altă ţară. N-ai căscat ochii, ai muşcat la un fals. Nu ştii de unde să cumperi, ai luat legume din sudul Europei şi din nordul Africii. Taximetristul e din Congo. Carnea e din Brazilia şi la casă te taxează de o jumătate de salariu. Puiul e din America şi e umflat cu apă, hormoni şi suc de zgârciuri. Făina e din Ungaria. La jumătate de preţ şi cu mult mai bună! Nu mai producem grâu decât pentru găini. Şi roşii doar pentru babele în baston, care nu mai pleacă de acasă. Pe graniţa de Vest, italienii se adună în mici comunităţi, cum erau între războaie constructorii şi pietrarii de la Craiova. Au ziare şi le citesc, spre deosebire de românii cărora nu le mai pasă de ale lor. Mint cu toţii! E un reflex, o generalizare pornită de la vârf. Cei care au pierdut trenul şi practică raţionalizarea căderii lor zic că în România şi pisicile mint. Cei treji pun la cale afaceri sau tunuri. Uneori hold up-uri. Se trage uneori în plină stradă. Se sparg bănci, casierii şi case de schimb. Se fură parlamentari şi voturi. Se schimbă şi moda maşinilor. Cele mari şi scumpe au rămas ca legitimaţii doar pentru curve, neveste de bogaţi şi beizadele. Visul românului de-a avea o maşină străină s-a sucit brusc. Se bate pe carozza mică şi second-hand. Să consume puţin, să se strecoare, s-o poată părăsi şi să râdă dacă o găseşte spartă. Bancurile au rămas doar în proprietatea actorilor şi a şomerilor. Primii se distrează, ceilalţi se amăgesc cu râsul.

România redescoperă strada. În faţa Parlamentului, a Guvernului, a Prefecturii, strada, marea tribună a anilor ’90, revine ca loc de exprimare. Cu voce ridicată, semn că repede se poate transforma în teatru de luptă. România imobiliară a devenit România salarială. Ai o leafă sigură, ai o barcă! Ai şi casă şi ai o speranţă. Poţi trece nebunia asta fără puncte de reper. Nu ştii cine e nebun, cine e jos, cine sus, cine te înşală şi pe cine să contezi. Pentru prima dată, românul începe să se teamă de sine. S-a împins singur spre o lume în care nu se mai descurcă!

Cornel Nistorescu
sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter