Analize și opinii Politică

Şi totuşi, putem!

Ne lipseşte direcţia, ne lipsesc vizionarii, ne lipsesc liderii care să insufle un nou entuziasm pentru reconstrucţia acestei ţări.

Sunt de aproape două luni în Bruxelles. Din 13 decembrie am depus o cerere pentru a mi se instala internet acasă. Nu am nici azi. Ba că au fost zile libere, ba că tehnicianul a fost bolnav… În România, în două-trei zile s-ar fi rezolvat! Cel puţin, firmele de cartier îşi fac treaba repede – e adevărat, nicăieri în Europa nu o să vezi grămezi de fire întinse peste toţi stâlpii şi toate intersecţiile. Dar acesta este semnul că sectorul privat se mişcă mult mai rapid decât sectorul public, responsabil cu infrastructura. Şi încă ceva: România se află printre primele ţări din lume după rata de penetrare a internetului de mare viteză. E ca şi cum am avea o mega-autostradă!

Suntem capabili să hrănim o Europă întreagă. Să privim în istorie. România a cunoscut cu adevărat cartelarea alimentelor numai în timpul comunismului. Noi am simţit abia în anii ’80 privaţiunile pe care Europa le îndura în anii războiului. Am construit tractoare, avioane, maşini agricole, utilaj petrolier. Încă mai putem relua toate acestea. Nu suntem leneşi, nici pomanagii. Putem răzbi.

Ce ne lipseşte? E adevărat, mulţi specialişti şi meseriaşi s-au pensionat sau au plecat spre ţări mai bune. Din urmă au venit puţini – şcoala nu a mai produs şi nici nu ar fi avut pentru cine să o facă. Dar mai presus de toate ne lipseşte organizarea efortului. Ne lipseşte direcţia, ne lipsesc vizionarii, ne lipsesc liderii care să insufle un nou entuziasm pentru reconstrucţia acestei ţări.

Preşedintele României tocmai ne spunea, săptămâna trecută, că nu avem nevoie de o strategie şi că ne e suficient să accesăm fondurile europene. Nimic mai greşit. Banii de la Bruxelles sunt doar combustibilul. Motorul trebuie să-l producem noi. Să privim la sudul Italiei: a beneficiat de bani europeni cum noi nici nu putem visa. Rezultatul? Autostrăzi care nu duc nicăieri, sărăcie, corupţie mai ceva ca la noi. Grecia a primit şi ea fonduri cu nemiluita, dar nu a reuşit nici până azi să aibă o autostradă completă de la Salonic la Atena. Spania, care s-a orientat spre infrastructură, dezvoltare rurală şi turism, şi Irlanda, care a mizat pe educaţie, sunt exemple de succes. Veţi spune că astăzi cele două ţări sunt şi ele lovite de criză. Da, dar dacă le-am compara cu sărăcia în care se zbăteau în anii ’80? Depinde, deci, din ce parte vezi lucrurile.

Noi nu suntem cu nimic mai prejos decât cei care au avut succes. Avem însă o problemă: n-avem mână bună la lideri. Ne plac prea mult băieţii şmecheri, de gaşcă. Şi pe măsură ce elitele au părăsit ţara, tendinţa a devenit dominantă. Competenţa, onestitatea şi bunul-simţ nu sunt spectaculoase, nu ţipă zilnic la televizor. Cui să-i mai pese de ele? Va mai trece timp până să schimbăm asta. Şi, din păcate, preţul acestei orbiri este unul al naibii de scump.

Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

1 comentariu

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Abonează-te la newsletter