Politică

Socialismul e excelent – câtă vreme eşti regizor, nu actor

Se pare că festivalul de film de la Veneţia a reprezentat podiumul de defilare al starurilor socialismului modern: Oliver Stone şi Michael Moore, în postura de regizori de Hollywood, respectiv Hugo Chavez, primul regizor al Venezuelei. Acesat din urmă a afirmat că socialismul are menirea de a salva lumea de la distrugerile provocate de economia de piaţă: „vrem justiţie socială, educaţie gratuită pentru toţi, dreptate, locuri de muncă, o dezvoltare socială armonioasă, respect pentru natură.”

Multă lume suspină zilele astea după socialism, în special cei care nu au apucat să-l cunoască în practică. Dacă sunt aşa de încântaţi de virtuţile socialismului, Oliver Stone şi Michael Moore ar trebui să renunţe la viaţa nabab-burgheză pe care o duc în prezent şi să se mute în Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord; aşa ar putea fi mai convingători când predică moartea capitalismului.

Marea majoritate a susţinătorilor socialismului nu gândesc însă atât de profund. Ei cad pradă discursurilor populiste conform cărora toată lumea (sau aproape) o poate duce mai bine începând de mâine, dacă se întreprinde o reformă simplă: socializare, naţionalizare, colectivizare, sau cum vreţi să-i spuneţi. În esenţă, toţi socialiştii cred că avuţia izvorăşte de la sine, doar că este inegal distribuită, problemă pe care îşi propun să o rezolve prin impozitare diferenţiată şi exproprierea celor mai bogaţi.

Ce ar trebui să le replicăm?

Că oamenii nu sunt asemenea pieselor de pe o tablă de şah, care se lasă manevrate de mâna maestrului, ori precum actorii dintr-un film, care ascultă fără să crâcnească indicaţiile regizorului; că nu sunt precum nişte biluţe care se plimbă pe un plan ce poate fi înclinat într-o parte sau alta în funcţie de preferinţele inginerului social; că nu sunt nişte roboţi ce pot fi instruiţi ce şi cât să muncească, ce şi cât să mănânce, unde şi cu cine să se întâlnească. Din contră, ei sunt fiinţe inteligente, mânate de propriile scopuri, care reacţionează la stimuli sau constrângeri. Este simplu să spui „creşteţi impozitele pentru bogaţi!”, dar este infinit mai greu să-i faci pe bogaţi să plătească mai mult. Ca şi pe cei mai puţin bogaţi, de altfel. Ar trebui să le arătăm că distribuţia venitului este intim legată de crearea acestuia – cele două nu sunt decât faţete ale aceluiaşi proces. Că socialismul încă nu a răspuns la întrebarea: „Cine trebuie să care gunoiul?”

Că nimic nu este pe gratis. Vrem transport gratuit? Foarte bine, dar suntem conştienţi că trebuie să renunţăm la ceva în schimb? Şi dacă da, atunci cum ne dăm seama dacă sacrificiul merită sau nu? Ar trebui să precizăm că proprietatea privată reprezintă condiţia esenţială pentru exercitarea calculului economic – baza intelectuală a economiei de piaţă. Fără proprietari, nu există piaţă. Fără piaţă nu există preţuri. Nu există calcul economic. Nu există posibilitatea de a determina alocarea eficientă a resurselor. Avem, desigur posibilitatea de a imita jocul pieţei, prin fabrici de stat care se prefac că licitează resursele, însă socialiştii consecvenţi ar trebui să renunţe la această variantă. De ce ar mai trebui să imităm un sistem care, nu-i aşa, provoacă distrugerea omenirii?!

Că proprietatea privată şi economia de piaţă dezvoltă calităţi şi valori morale esenţiale pentru creşterea bunăstării şi a coeziunii sociale: cumpătarea (avem grijă cum cheltuim banii, pentru că am muncit pentru ei), economisirea (în absenţa căreia mâine nu o vom putea duce mai bine), preocuparea pentru cei de lângă noi (altminteri diviziunea muncii se duce de râpă). Proprietatea privată ne motivează să conservăm valoarea resurselor, să le folosim în scopul satisfacerii intereselor celorlalţi şi să ne perfecţionăm abilităţile. Ce trăsături morale dezvoltă socialismul? Indiferenţa faţă de semeni (pentru că statul are grijă de ei), risipa (la ce bun să economiseşti, dacă totul este raţionalizat?), lenea (pentru că fiecare are un job şi de ce ar spera la mai mult?), hoţia (pentru că ce-i al meu e al tuturor).

Că socialismul este formidabil, excelent, însă doar câtă vreme tu eşti cel care dă indicaţii despre cum trebuie împărţită avuţia societăţii.

(update)Bogdan Glăvan
sursa: logec.ro

Despre autor

contribuitor

7 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • Nici eu nu cred ca Socialismul, asa cum il cunoastem este “calea dreapta”, dar aici vorbim de Criza ACTUALULUI SISTEM pe care “il proslavesti” ! Hugo Chavez, Michel Moor, Oliver Stone, pot gresi in multe privinte, dar ca asa cum “mergem” acum NU SE MAI POATE, au dreptate ! Parerea mea !

  • Nu stiu cum se numeste autorul acestui articol, excelent de altfel, deci ma voi adresa domniei sale cu “draga autorule”. Asadar:

    Draga autorule

    Excelenta observatie. Asa este. Ai perfecta dreptate. Din interior asa se vede cum spui tu filmul asta cu socialismul.
    Eu iti propun sa vedem insa si filmul cu “capitalismul” in aceeasi sala, si sa-i dam de exemplu numele:

    “Capitalismul este excelent cita vreme esti actor, nu spectator”

    Ce parere ai? Vazut din sala asa par lucrurile. Ai urcat in “caruta” – Doaaaamne cit poate fi de excelent! Daca nu…. Nu prea mai e asa de “excelent”.

    Iar ca sa urci in “caruta” trebuie sa ai BANI. Iar ca sa ai bani trebuie SA FII IN CARUTA. Si tot asa. Ne invirtim in jurul cozii si ne uitam la un film la fel de minunat. Acolo pe ecran.

    Am putea sa comentam pe tema asta saptamini. Si daca ar fi sa citam din literatura de specialitate nu ne-ar ajunge citeva vieti sa tot scriem pe aceste teme caci au curs multe riuri de cerneala si de toner si de fum de creiere incinse.
    Numai ca atunci cind iesim din sala… “afara-i frig, si e-norat” si “salvatorul nu mai vine. Afara in lumea reala lucrurile nu mai stau ca in sala, unde si eu si tu si toti ceilalti spectatori nu eram altceva decit un numar: “rindul x, locul y”
    Aici afara in jumea reala, nici filmul cu “socialismul” si nici cel cu “capitalismul” nu mai par atit de logice si simple.
    Si-am sa incerc sa exemplific prin niste “pilde”. Asa ca pe vremea presupusului Isus Cristos, sau cel putin a “epistolarilor”. Pentru asta am sa ma citez pe mine insumi dintr-o carte la care lucrez acum: Se numesc asa generic “CALARETL FARA CAP” si “SANIUTA CU ESCHIMOSI”:

    CALARETUL FARA CAP

    Daca sistemul competitiv al economiei de piata este cel mai putin rau din toate cele experimentate, daca “nevoile” sint cele care ne imping catre aceasta, atunci domnilor, care sint aceste NEVOI ale fiinte umane inmultit cu numarul 6 miliarde?
    S-a preocupat vreodata vreun organism international de a detecta si inventaria aceste nevoi? Le-a ierarhizat intr-o ordine care sa poata da categorizarea lor in categorii stricte cum ar fi: nevoi fundamentale, bazice, nevoi generale, nevoi speciale si nevoi extravagante, bizare sau chiar stupide? Eu nu simt nici o nevoie sa ies pe strada intr-o masina de jumatate de milion de dolari. De ce trebuie sa fiu si eu in mod absolut obligatoriu implicat in acest sistem economic sub amenintarea pedepsei capitale de a muri prin infometare? Cui foloseste prezenta mea in acest sistem? Si de ce ii foloseste. De acord cu criteriul eficientei si al competentei. Dar eficienta si competenta implica pe linga profesionalism entuziasm si aptitidini. Si asta inainte de orice. Cine si de ce a inlocuit aceste calitati ca motivatoare pentru implicarea cuiva in sistem cu acela al fricii pentru ziua de miine si de ce?
    Ceva nu merge aici domnilor. Ceva este putred in toata afacerea asta. Iar problema este ca nu de o lista de nevoi are nevoie acest sistem economic ci de o FABRICA DE NEVOI. Iar culmea absurdului consta in aceea ca au ajuns pina intr-acolo incit functionam intr-un prezent intr-un sistem care ia in consideratie ceea ce aceasta absurda fabrica de nevoi (nevoi presupuse, artificiale, inventate) va fi sau nu in stare sa inventeze intr-un viitor indepartat. (vezi chestiunea instrumentelor financiare). Functioneaza conform unor nevoi care NICI MACAR NU EXISTA. Se presupune ca vor exista. Se presupune ca toti oamenii vor accepta sa-si schimbe conditia umana si se vor ingropa in bunastare.Sau poate nu inteleg eu bine sensul si semnifuicatia conceptului “nevoi umane”!
    Ca inteligenta factorilor implicati in aceasta economie de consum “fortat” este sclipitoare nu ma indoiesc. Nici de inteligenta factorilor de raspundere din administratiile statelor planetei nu ma indoiesc. Nici de cea a organizatiilor internationale sau a ONG-urilor din toata lumea nu ma indoiesc. Si nici macar de cea a celor angrenati in miscarile antiglobalizare si nici chiar de aceea a omului de rind. Imi pun insa o intrebare simpla. Daca toti sintem atit de inteligenti de ce s-a ajuns aici. Iar daca s-a ajuns din anumite motive de ce nu renuntam la aceste aberatii nici in fata unui colaps atit de evident?
    Parerea mea este ca din ignoranta si din comoditate intelectuala. Din credinta ca “cineva acolo sus ne iubeste”. Indiferent unde ar fi acel “sus”. In sferele puteii, la Washington sau la Yale. Si acel cineva “stie el ce face” Ma tem insa domnilor ca lucrurile nu stau asa. Ma tem ca nici unul din noi nu stie ce face. Nici noi si nici ei. Ne rezulta aproape imposibil sa depasim limitele “criticii a ceea ce este” in conditiile “lipsei oricarei alternative”. Sau altfel spus darimam merau fara sa avem ce pune in loc. Nimeni nu se incumeta sa imagineze o alternativa. “Ceea ce este” are o asemenea greutate in mintile noastre incit ne paralizeaza orice demers constructiv, creativ inventiv care sa nu fie legat de “ceea ce este” ci de “ceea ce va fi” sau macar de “ar putea fi.
    Nu este nevoie sa se schimbe lumea dintr-o data. Nici nu ar fi posibil. Am acumulat insa de-a lungul istoriei suficienta experienta in urma interminabilelor erori pe care le-am comis. Iar schimbarea actuala, inevitabila de altfel, imposibil de stopat, ne indreapta catre acelasi sistem care ne-a adus aici.
    De ce nu experimentam pe zone mici, restrinse, izolate, modele de sisteme sociale noi? Cu specifice nationale proprii? De ce mintile cele mai luminate ale planetei nu sint chemate sa-si puna creierii pe bigudiuri imaginind alt fel de sisteme sociale? Durabile? Sustenibile? Stiti de ce? Pentru ca nu are cine sa o faca domnilor. Functionam de parca ar exista un Dumnezeu a toate stiutor si asteptam de la el, sau unii de la altii asta. Tot sistemul asta mondial este ca un CALARET FARA CAP. Alearga in galop nebun pe suprafata acestei planete dar nu mai are cap domnilor. Undeva pe drum si-a pierdut capul. Si-a mai ramas doar trupul lui si calul care alearga de nebun fara sa stie nimeni INCOTRO?
    Aratam toti cu degetul spre vinovatia marilor corporatii si-a guvernelor corupte si-a politicienilor degenerati. Dar ei nu au facut decit ceea ce s-au priceput sa faca. Sa-mi arate cineva “solutia salvatoare” care s-a imaginat vreodata si nu s-a experimentat?
    Pina intr-acolo au ajuns marii financiari, “stapinii lumii” cum li se mai spune, incit au finantat chiar sisteme care erau prin insasi natura acestor sisteme impotriva lor, a acestor stapini, ai bogatasilor, ai avutilor in general. Se stie ca atit comunismul cit si Hitler au fost finantati in egala masura. Si ce-au facut saracii? S-au imbogatit peste noapte si-au schimbat doar etichetele pe aceea de “om avut” cu aceea de “nomenclaturist”. Ori s-au batut intre ei ca chorii pina aproape ca era sa nu mai ramina nici unul, in interminabile razboaie mondiale sau locale.
    Neincrederea este reciproca si si complet justificata. Noi saracii nu avem incedere in voi bogatii, si nici noi bogatii nu mai avem incredere in voi saracii. Dar cine a intors lumea cu susul in jos si-a si-a luat fiinta umana, bipeda, care merge linistita in cele doua piciare ale ei I-a taiat capul si I l-a aruncat in nori cu atit mai sus cu cit marimea sacului de aur pe care-l avea ascuns pe nu stiu unde era mai considerabila? Cum sa functioneze lumea asta cu oameni care nu-si au capul pe umeri, Care sint fizic intr-un loc si cu gindul si fapta “speculind financiar” unde si-a intarcat dracul copii? Cind banii care ar trebui sa fie o unitate de masura a insasi vietii sociala asemeni metrilor care sint o unitate de masura a spatiului sa a voltilor care masoara curentul electric, banii nu mai masoara in lumea asta decit aroganta lacomia si inconstienta unora, extrem de inteligenti dealtfel, sub privirile pasive ale intregii lumi. Cum sa mai functioneze aceasta economie mondiala cind banii s-au rupt complet de realitatea economica, iar cei care-au facut asta alearga printre noi asemeni calaretului fara cap?

  • VIATA PE DATORIE SI CALARETUL FARA CAP

    Voi cita aici citeva considereatii ale ilustrului domn Adrian Vasilescu de la Banca Nationala a Romaniei dintr-un magnific articol al dinsului referitor la Clubul de la Roma, articol publicat in Ziarul Financiar. Le voi cita pentru ca mi se pare ca exprima excelent o descriere sumara dar la obiect a societatii si vietii actuale, asa cum apare ea la o prima vedere oricui o priveste:

    “Consumul infiase confortul. Inclinatia oamenilor pentru o viata civilizata, placuta si comoda. Locuinta nu mai era demult doar un adapost. Ea devenise spatiul vital pe care oamenii il numeau ACASA. Numeroase meserii erau legate de amenajarea acestui spatiu, pe care fiecare si-l dorea incapator, sanatos, luminos, frumos, aranjat intr-un anumit stil. Si, desigur, avand la dispozitie apa rece si apa calda douazeci si patru de ore din douazeci si patru; aparatura moderna, electrocasnica, electronica si de comunicare; un cadru intim placut. La care se adauga automobilul si atatea alte lucruri menite sa-i asigure familiei un univers material si spiritual agreabil. Iar toate astea nu mai erau nici capricii si nici simple placeri. ERAU NEVOI STRINGENTE. Confortul devenise o nevoie stringenta a oamenilor. Tot mai multi oameni nici nu-si mai concepeau viata fara un minim de confort, prin care pofta de consum dobandea expresia cea mai sintetica, de fapt cea mai rafinata

    Primul efect: productia renunta la trenurile personale si urca in trenuri rapide. Caci creditele, contribuind la extensiunea sustinuta a cererii de consum, au impins lucrurile catre crestere economica. Si, deci, catre amplificarea si diversificarea ofertei de bunuri si de servicii.

    Al doilea efect: prin aceleasi credite, mase critice de salariati, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate de munca, de performanta. Pentru ca numai muncind si castigand bine, puteau sa se bucure de agoniseala facuta cu bani imprumutati. Bancile aveau o singura pretentie: ca toate aceste familii sa ramana solvabile, sa-si achite la timp datoriile.

    Legarea populatiei de munca prin credite pentru case si pentru consum, oricat de mult ar fi putut sa li se para multora, prin anii ’70, un fapt asemanator cu practica feudala a “legarii de glie”, s-a dovedit a fi o inovatie revolutionara. Largita si imbunatatita neincetat, a devenit o arma cu bataie lunga in razboiul productivitatii si eficientei economice. Razboi castigat de capitalism si pierdut de comunism.
    Un nou stil de viata cuprindea Occidentul. VIATA PE DATORIE. Crestea exploziv numarul de familii care traiau bine.
    .. dar peste o buna parte din averea lor proprietare erau bancile. Atentie insa! Niciodata bancile, pana in anii ’70, n-au dat bani decat familiilor muncitoare, care castigau bine.

    era un vis ce a inceput sa devina realitate pentru sute si sute de milioane de oameni din tarile capitaliste, in a doua parte a secolului XX, dupa ce au fost vindecate ranile razboiului.

    PRIMESTI CASA IMEDIAT SI PLATESTI O VIATA. E MAI BINE DECAT SA PLATESTI O VIATA, ECONOMISIND, SI SA-TI CUMPERI CASA ABIA CAND ESTI BATRAN”.

    Astazi, insa, lucrurile nu mai sunt atat de simple. Lumina si caldura se scumpesc fara incetare. Pretutindeni in lume. Mai degraba am putea sa socotim ca unei familii ii va fi greu sa aspire la o bunastare decenta daca nu-si acopera, cu cel mult o treime din venit, toate cheltuielile pentru intretinerea locuintei. Cu atat mai mult, in aceste conditii, confortul e tot mai greu de asigurat fara credite bancare. Mai cu seama casa. Cati isi permit sa-si faca o casa din venituri curente sau din propriile economii?

    Sigur, asta e “mesajul justificativ” E frumos. De-a dreptul inaltator. Parca imi dau si lacrimile cind imi dau seama cit de frumos este “sa duci o viata decenta, confortabila, sigura… etc. si sa stii ca toti in jurul tau o duc la fel.”
    Dar toate mesajele justificative au fost la vremea lor frumoase. Memoria oamenilor e scurta. Dar ce frumos era sa sti ca pe lumea cealalta, asa cum iti spuneau preotii cresini in evul mediu si ciar si in ziua de azi cit de frumos “ar putea fi dupa moarte in paradis. Loc cu lumina, loc cu verdeata, fara frig noroaie si gunoaie, satisfacute toate nevoile, etc”. Si azi o spun preotii celor vii la inmormintarea celor morti.
    Nici mesajul comunismului nu ma emotioneaza mai putin: “o societate egalitara, dreapta, satisfacute toate nevoile, fiecarua dupa necesitati si de la fiecare dupa posibilitati – etc-”
    Unde s-au “incurcat” creatorii acestor ideologii de-a lungul istoriei? Ce argumente imi pot aduce mie om de rind ideologii “cresterii economice” si ai “societatii de consum” ai “vietii pe datorie” care sa ma convinga ca daca avem rabdare vom avea cu totii parte de acest “paradis pe pamint” si nu in ceruri? In conditiile in care nu imi arata nicaieri in realitate “SCOPUL” diversificarii nelimitate, aberante al acestui consum? Ce m-ar impiedica sa cred ca nu ar fi instare sa modigice genetic si fiinta umana nu numai cerealele si legunele, astfel incit sa ne creasca 5 stomace cel puti, vreo 20 de perechi de ochi sa putem privi tot divertismentu deodata si toate reclamele si creiere care sa contina numai centrii ai placerii? Ce m-ar putea impiedica sa cred ca toata povestea asta cu consumul cit mai diversificat nu-i decit o diversiune, menita doar sa paralizeze mintile mari majoritati a populatiei si sa o arunce intr-un conformism si o obedienta neconditionata animati de speranta ca odata, intr-o buna zi va beneficia si ea de acest paradis care… sigur… deocamdata e limitat. E doar asa… ca sa vada toata lumea cum e sa fii bogat. Ca si mostrele de parfum de lux gratuite.
    Binenteles ca nimeni nu poate argumenta asta. Binenteles ca nimeni nu e atit de idiot incit sa nu vada ca aceasta cursa dementa catre “crestere economica” bazata pe “consum fortat” nu are nici resurse pentru a se sustine si nici nu este indreptata catre extinderea generala catre acoperirea cu “bunastare” a intregii populatii a planetei, nici macar a intregii populatii a lumii capitaliste, globalizate sau nu, ci spre bunastarea extravaganta, artificiala, exagerata, a “norocosilor” care-au apucat in caruta a “putinilor alesi” sa stea drept mostra cit mai tipatoare si capabila sa zmulga emotii, sa exacerbeze invidia umana si pornirile primare.
    Mecanismul mental al acestor strategii ideologice a fost mereu acelasi. DAR ACESTA ERA SUBTEXTUL CARE INSOTESTE TEXTUL SI ASCUNDE PRETEXTUL ORICARUI FEL DE TEXT. “CREDE SI NU CERCETA CA O SA FIE BINE. NE-O SPUNE INSASI REALITATEA PE CARE NOI AM CREAT-O”.
    Dar realitatea noua ne spune ALT ceva. Ne vorbeste despre un sfirsit al lumii. Ce se va intimpla cind aceasta lume cu tot sistemul ei economic performant va colapsa? Cine va putea scapa de furia maselor, de bande interlope inarmate si de armatele private in continua crestere, de nebunii care au sau ar putea face rost relativ usor de arme nucleare, de virusi mortali sau mai stiu eu ce? Ori poate ca marile minti care au conceput acest plan au o solutie salvatoare si o tin secreta, nu ne-o spun si noua. Si in cazul in care resursele in scadere nu vor mai acoperi “cresterea economica” in crestere o vor scoate din traista si o vor aplica rapid, dar ne mai incearca un pic asa cum si Dumnezeu ii incearca pe pacatosi.
    Daca este o minciuna inventata nici cei care au inventat-o nu cred in ea. Nici n-ar avea cum caci este o minciuna gogonata. Nici ei si nici noi cei carora ni se servesete in conditiile in care exista internet si nivelul de cultura nu mai este nici macar acela de acum 5 ani ca sa nu mai vorbim de cel din anii ’70 sau de la inceputurile secolului XX. Parerea mea este insa ca nu este o “minciuna inventata” ci o stare de fapt generata de iconstienta umana. De ignoranta si de lipsa de comunicare. Si ora scadentei a sosit. Ora paltii “vietii pe datorie”. Este periculos de aproape. E foarte aproape si nici cei mai bogati oameni de pe planeta nu pot plati asta. Toti banii care s-au tiparit vreodata si toti banii care se vor putea tipari sau inventa electronic vreodata nu vor fi suficienti. Acesti bani pot folosi intr-o lume reala. Nu intr-o lume care nu mai exista.
    “Specialistii” in ideologii au inventat aceasta “Marie cu alta palarie” din lipsa de profesionalism. Asa cum din aceeasi lipsa de profesionalism functionarii bancari au aruncat pe piata “fondurile toxice”. Cum din aceeasi lipsa de profesionalism cei care controleaza “marea finanta” cei care care o detin au permis sau au generat asta cezind ca “motorul” care a impins lumea inainte, periculos de “inainte” poate functiona la infinit, cu “mici” corectii: un “razboi mondial” pe colo, o noua “ideologie” pe dincolo, cite-un “terorism” pe si mai dincolo, o “demolare controlata” pe dincoace, etc.
    Nu stiu ce anume ar putea sa-i sperie pe acest oameni atit de rupti de realitate incit sa coboare cu picioarele pe pamint si sa inteleaga ca nimic din stilul lor de viata nu poate fi afectat daca ar lasa restul lumii in pace. Sa-i scoata din universul lor inchis si sa-i aduca in universul real. Se poate inventa un nou “contract social”. Pot controla realizarea lui caci oricum controleaza tot. Au pirghii de control nelimitate. Oricum detin pirghii coercitive de forta. De mare forta. Insasi armatele cele mai puternice ale lumii. De ce mentin acest contract social imposibil?.
    Pirghiile de control social nu mai functioneaza cum ar trebui TOCMAI pentru ca ne-au bagat pe toti fara sa ne intrebe in toate astea punind in pericol insasi existenta noastra. Pirghiile de control vor inceta sa functioneze de tot, mai devreme sau mai tirziu, TOCMAI pentru ca hotul este intotdeauna cu un pas inaintea politistului si lumea asta s-a transformat intr-o lume de hoti care-si fura caciula unul altuia. Intr-un razboi al tuturor impotriva tuturor.
    Intr-o lume in care fiecare si-ar pune caciula lui pe un capul lui si in care capul fiecaruia ar sta pe umerii fiecaruia si nu in nori sau pe umerii altora, aceste pirghii de control social ar fi mult mai mult decit suficiente. Se poate controla si natalitatea asa incit sa ramina constanta si sa nu mai creasca aberant, se poate controla si saracia, si extremismele stupide etc Totul se poate controla relativ usor daca nu am mai alerga disperati toti, legati in jugul saniei in care stau citiva care ne tin permanent in fata, legat intr-o undita, mirajul irezistibil al tentatiei cu orice pret.

  • SANIUTA ESCHIMOSILOR SI CRESTEREA ECONOMICA

    Inventia eschimosilor este extrem de relevanta si sugestiva: (o sanie in care sta un om care cu o undita tine in fata ciinilor infometati … un peste.
    Privita din interior scena, ca si cum am fi intr-un tren fara ferestre, ca si cum povestea cu sania s-ar intimpla intr-un scenariu, pe un platou de filmare, intr-o incapere pe o banda rulanta, povestea pare sa aibe sens, caci nimic strigator la ceruri nu este evident. Un omulet, prezentabul de altfel, cu o undita in mina, pe un fotoliu intr-o sanie, in undita agatat un peste si niste ciini alergind cini care oricum se poate presupune ca ar fi alergat si cu peste si fara peste, dar.. desigur ca este mult mai “uman” decit sa-i faci sa alerge dind cu biciul in ei.
    Aceasta este viziunea “limitata” pe care o avem cu totii acum. Pe care o acceptam cu totii. Numai ca aceasta nu se intimpla intr-un platou de filmare pe o banda rulanta, si nu este nici macar un experiment. Aceasta se intimpla in viata reala, si cel a carui menire era sa conduca sania priveste cu disperare cum ciini din fata au apucat sa ajunga la peste si nu-i mai dau drumul pina nu-l vor maninca pe tot si in sanie nu mai este nici un peste. Nu mai era loc in saniuta asta de mai mult peste. Si poate ca ar fi fost suficient daca saniuta s-ar fi deplasat de la un punct la altul in care sa se poata aproviziona, dar nu, jucindu-se de-a saniuta, entuziasmat de cit de bine functioneaza inventia lui, omuletul alearga prin tundra vietii fara nici un scop anume. Nu stia nici el si nici ciinii incotro se-ndreaptau. Si cu cit oboseala si foamea ciinilor crestea cu atit alearga mai repede si asta il entuziasma teribil pe omulet. Incetul cu incetul saniuta trasa de ciini obositi, dintre care doar cei din fata au apucat sa guste doar din peste, se opreste, si biciul impotriva unor ciini atit de infometati si obositi nu poate decit cel mult sa-i determine pe ciini sa-l sfisie pe bietul om inconstient. Cu timpul il vor minca de viu, caci sint legati de sanie, nu pot pleca in voia sortii decit cu totii legati de sania rasturnata si nici nu-l vor lasa pe omul deja ranit si fara peste sa-i dezlege.
    Este ceea ce se intimpla acum in realitate. Proprietari si functionari ai marilor corporatii, bancheri, politicieni si guvernanti, administratori ai acestei economii mondiale care este saniuta trasa de populatia activa ocupata in cimpul muncii, care sint cinii al carui unic obiect este sa traga sania, indiferent in ce directie si legati cu totii de destinul acesteia si animati de unicul peste din undita care nu este altceva decit mirajul bunastarii, confortul dat de economia de consum. Si cum pestele, adica resursele erau oricum limitate, iata-ne acum in situatia in care saniuta noastra, adica economia mondiala se opreste incetul cu incetul, lasindu-ne aspectul dezolant al unei intregi populatii derutate, obosite, instrainate, infometate peisajul unor resurse epuizate, si al unor specialisti care nu stiu nici unde se afla si nici ce ar trebui sa faca.
    Intelept ar fi ca omuletul sa desfaca friiele saniutei si sa-si lase ciinii s-apuce care incotro si s-o ia incetisor inapoi spre casa, unde e si peste in camara, unde se vor intoarce si ciini slobozi si infometati, si daca ii va mai trece vreodata prin cap sa faca asemenea experimente teribiliste, macar s-si ia la el suficient peste si sa plece la un drum dinainte stabilit in care cu siguranta va gasi si peste, sa se-ntoarca acasa de unde-a plecat sau sa mearga catre alt loc cu peste suficient.

  • Giovanni, ai absoluta dreptate, “capitalismul” actual nu prea e capitalism, adica economie de piata. Dar Moore and co. vor socialism, nu gluma.
    Cristian, comentariile tale sunt asa de vaste incat m-au descurajat!

  • Bogdan, eu cred ca “mortul de la groapa, nu se mai intoarce”. “Socialismul” gandit de cei citati si chiar de Obama, este ceva nou si imprevizibil. Cristian are mare dreptate (chiar daca … cere mult timp de lectura) si sunt multi care gandesc la fel.

  • Buna-ziua tuturor celor interesati de ceea ce se intampla in tara noastra nu prea iubita de multi dintre noi. Incep scurt precizand ceva legat de tara si de economia acesteia, nu sunt un mare cunoscator dar privind si meditand la cele intamplate nu pot fi indiferent.Stam de multe ori pe margine si lasam pe alti sa ne manevreze cum vor ei, nu suntem oare niste marionete dintr-o piesa de teatru si ne lasam manevrati di sfori de uni care se considera niste lideri, oare chear nu sunt destui oameni competenti in tara asta care sa aiba initiativa si curajul de a infrunta aceste nefaradelegi la care suntem spectatori, oare cat o sa-si mai bata joc astea de noi, oare pana cand o sa mai suportam sa ne lasam calcati in picioare, oare noi nu suntem destul de curajosi si puternici si din punct de vedere intelectual cat si fizic sa putem sa ne opunem , sa avem curajul sa spunem gata ne ajunge ,ne-am saturat sa mature cu noi pe jos. Dar asa e ne-am invatat sa stam si sa ne uitam si sa-i lasam pe ei sa faca ce vor , oare asta nu e o ignoranta din partea noastra a tuturor? Haideti fratilor sa ne trezim la realitate pana nu e prea tarziu , haideti sa-i facem sa incetezesa sa ne mai inrobeasca, haideti sa contribuim cu toti la salvarea acestei tari.

    dany

Abonează-te la newsletter