Cultură și Familie Politică

Steagul Ungariei, interzis pe primăriile din Harghita

Prefectul judeţului Harghita, Andrei-Jean Adrian, le-a cerut primarilor din judeţ să dea jos de pe primării steagurile altor state decât România.

„Pe majoritatea clădirilor instituţiilor publice şi ale primăriilor din judeţ au fost arborate şi alte steaguri în afara drapelului României”, a afirmat reprezentatul Guvernului în Harghita.

Andrei-Jean Adrian a făcut apel la înţelepciunea primarilor de a respecta prevederile legale, subliniind că legile nu au caracter facultativ şi a adăugat că nu doreşte să fie pus în situaţia de a aplica sancţiuni, anunţă radiomures.ro.

Printr-o circulară a prefectului, se aminteşte că arborarea altor drapele decât cel naţional este sancţionată cu amendă de până la 5.000 de lei, în cazurile în care arborarea nu se face în condiţiile admise de Legea 75/1994 care stipulează că alte steaguri pot fi ridicate pe sediile unor instituţii ale statului doar pe timpul unor vizite oficiale de stat ale unor demnitari străini sau cu ocazia unor reuniuni internaţionale.

sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

3 comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  • @Milu
    “Printr-o circulară a prefectului, se aminteşte că arborarea altor drapele decât cel naţional este sancţionată cu amendă de până la 5.000 de lei, în cazurile în care arborarea nu se face în condiţiile admise de Legea 75/1994”

    Unde este precizat ca amenda este “facultativa” ?

  • DOAR AMENDA ? IN FRANTA AR FI “GINDIBIL” UN ASEMENE GEST ?EU LE LUAM FINANTAREA PE UN AN PENTRU ACELE PRIMARII …SA-I FINANTEZE UNGURII….BANIII ,BANIII II POT ADUCE FOARTE REPEDE PE PAMINT…ASA CA LEGE:”PRIMARIILE CARE ARBOREAZA PE SEDIUL LOR SAU PE CLADIRI CARE LE APARTIN ALTE STEAGURI DECIT STEAGUL NATIONAL SI CEL EURO….IN AFARA VIZTELOR OFICIALE ALE UNOR DELEGATII EXTERNE IN ACELE LOCALITATI …SA FIE AMENDATE CU FONDURILE LOR BUGETARE TAIATE PE 6-12 LUNI IN FUNCTIE DE ANTECEDENTE !Sa vezi ca daca-i asi fara bani de furat si mismasit imediat isi amintesc ce tara trebuiesa respecte fiinca le da banutul ….altfel sint vorbe si cuvinte …dar trebuie schimbata constitutia inclusiv pentru cei care nu recunosc unitatea,integritatea sttutul national al statului roman acesta sa poata ca in regim de urgenta sa le ridice cetatenia romana fara drept de apel …cu toae consecintele ce deriva de aici …ce fac unii unguridin Romnia ar fi de neconceput in Ungaria care este si rasista si fascista si profund antiromaneasca !Asa ca pina cind mai stam ca boii pe coada …pina se scoala lasul de Ponta ?

Abonează-te la newsletter