Politică

Visul american al Fiscului românesc

fiscul-romanescÎn SUA se spune că în viaţă nu poţi scăpa de două lucruri: moartea şi Fiscul. În România însă, Fiscul pare mai degrabă o boală de primăvară, care, cu sau fără pastile (a se citi „şpagă”), trece singură în câteva săptămâni. Se scapă de amendă fie la judecătorie, depunând contestaţie, fie la „tribunalul străzii”, depunând cu generozitate bani în mâinile aproape întotdeauna întinse ale inspectorilor. De aceea, Fiscul a vrut, şi a obţinut, puteri sporite în lupta cu “terorismul fiscal”. Agenţii Gărzii Financiare pot, printre altele, să legitimeze persoanele prezente la locul controlului şi pot participa la percheziţii, fie că e vorba de baruri sau de locuinţe private. Scopul este, evident, combaterea evaziunii fiscale, care în vremuri de creştere economică record a fost trecută cu vederea, parţial sau de tot.

Acum, Fiscul a venit cu un anunţ nou: firmele trase pe linie moartă sau cele care nu plătesc nimic statului vor fi „îngropate” fiscal, adică vor fi rase din catastiful registrului comerţului. Se vorbeşte despre peste 130.000 de „victime”. Eradicarea evaziunii fiscale va fi susţinută, susţine ANAF-ul, şi prin faptul că titularii acestor firme nu vor mai putea porni o altă afacere în nume propriu.

Toate acestea sunt măsuri normale, dar nu şi suficiente.

Trebuie să poată face flagrante fiscale, să pună sigilii pe fişetele cu documentele firmei şi aşa mai departe. Până acum însă, Fiscul nu a fost în stare nici măcar să convingă firmele să îşi depună declaraţiile fiscale, procentul variind între 40%-60% din total.

Ce controale să mai faci, dacă nu ai nici baza acţiunii de verificare, – declaraţia fiscală. Şi, cum este mult mai simplu să mergi direct la ţintă, firmele conştiincioase sunt controlate cel mai serios. Fenomenul are un corespondent şi la forţa de muncă.

Salariaţii cu acte în regulă sunt suprataxaţi de stat, iar cei care lucrează la negru nu sunt deranjaţi aproape deloc de statul nostru comod, care alege întotdeauna calea cea mai simplă. De asemenea, probabil, radierea forţată a firmelor va duce la naşterea unor „mătuşi Tamara” în mediul de afaceri. Toţi cei care nu vor mai avea voie să îşi deschidă firme în nume propriu îşi vor descoperi imediat bunici venerabile, cu spirit de antreprenor.
Oricâte măsuri ar anunţa ANAF-ul, sentimentul din mediul de afaceri va rămâne, invariabil, acelaşi: o rezolvăm şi pe asta. Este greu să dovedeşti că simpla promovare a unei legi noi aduce mai multe beneficii decât punerea în practică, la modul serios, a celei vechi. Este şi mai greu pentru Fisc să explice, în cifre, că legea veche, şi nu neaplicarea ei, este responsabilă pentru creşterea „economiei neobservate”, cum o alintă Finanţele, de la 14,5% din PIB la 21% din PIB în perioada 2004-2008. Ce înseamnă în bani? 58 de miliarde de lei gaură la bugetul de stat, adică 11,3% din PIB. Suficienţi bani pentru a acoperi de două ori deficitul bugetar din 2008, de 5,4% din PIB, care ne-ar putea aduce sancţiuni din partea CE şi care a contribuit sensibil la prăbuşirea leului din primele două luni. Înseamnă vreo trei bugete ale Transporturilor, vreo două ale Educaţiei sau Sănătăţii. Înseamnă mai mult de jumătate din valoarea acordului de finanţare pe care România l-a semnat cu CE şi FMI pentru a putea salva ce se mai poate din economie în contextul crizei internaţionale. Una peste alta, neaplicarea la sânge a legilor existente şi solicitarea de noi legi mai puternice nu sunt soluţii de viitor. În domeniul finanţelor, peste tot în lume, principiul e simplu: potenţialul evazionist e urmărit până în pânzele albe, mai precis, până i se dovedeşte vinovăţia sau, după caz, nevinovăţia. La noi, sunt sute de ingineri financiari care au un statut incert, trăind bine mersi între două controale cu rezultate diferite. Pe scurt, în România anului 2009, Al Capone nu va fi niciodată condamnat pentru evaziune fiscală.

Victor ROTARIU
sursa: gandul.info

Abonează-te la newsletter