Politică

Voronin, de două ori preşedinte

libertate-inchisaPreşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, cu votul tuturor celor 60 de deputaţi comunişti, în condiţiile în care opoziţia a boicotat scrutinul.

Exprimându-şi încrederea că Partidul Comuniştilor (PCRM) va obţine cel de-al 61-lea vot necesar pentru alegerea noului şef al statului, Voronin şi-a permis să fie ironic. „Ei (deputaţii din opoziţie – n.r.) trebuie să fie foarte interesaţi să aleagă mai repede preşedintele. Altfel, conform Constituţiei, eu rămân mai departe preşedintele ţării. E super. Îmi mai rămâne un post de prim-ministru şi închidem cercul de dictatură şi gata”, a declarat el, potrivit Mediafax.

Vicepreşedinţii legislativului au venit tot din PCRM. Voronin a propus în funcţia de prim-vicepreşedinte pe Vladimir Ţurcan, iar pe Grigore Petrenco, în cea de vicepreşedinte, ambele candidaturi fiind votate de majoritatea comunistă, potrivit portalului Unimedia. Opoziţia, care şi-a reiterat de la tribună poziţia privind fraudarea votului din 5 aprilie, a refuzat să nominalizeze un candidat pentru vicepreşedinţia parlamentului.

În căutarea votului de aur

După ce şi-au consolidat controlul asupra legislativului, comuniştii mai au acum nevoie de un vot din partea opoziţiei pentru alegerea preşedintelui ţării. Deputatul comunist Mark Tcaciuk, scrie Unimedia, a precizat ieri că PCRM are deja „mai multe voturi de aur” la dispoziţie, în ciuda decla raţiilor opoziţiei, care a susţinut că niciun deputat nu va dezerta. Presa de la Chişinău a speculat că Veaceslav Platon, deputat al Alianţei Moldova Noastră, pe numele căruia ar exista mai multe dosare penale, ar fi potenţialul furnizor al acestui vot.

Indiferent de numele noului preşedinte al Republicii Moldova, puterea va rămâne în mâna lui Voronin. „Voronin intenţionează să păstreze structurile puterii şi să le controleze în continuare”, a precizat, pentru Reuters, analistul moldovean Igor Boţan. În acest sens, viitorul preşedinte ar trebui să fie o persoană care nu îi contestă puterea. În opinia lui Boţan, această persoană ar putea fi actualul premier, Zinaida Greceanâi.

Adrian Cochino

sursa: evz.ro

Abonează-te la newsletter